\'.'/

R: Salut.
C: Salut.
R: U ok? Ti-am vazut statusul
C: Da, n-am nimic… adica, m-am certat cu D.
R: D., prietena ta? Cum de?
C: Ma omoara cu egocentrismul ei
R: D.?!
C: Da, stiu, nu pare genul, dar crede-ma. Intai nici eu nu mi-am dat seama. Vreo doua lover’s fights —nimic grav—, niste afirmatii spuse de mine in gluma dar care au lovit mai mult decat trebuia, si am inceput sa vad un pattern. Si am ajuns pana la punctul la care simt ca lupt singur pentru relatia asta.
R: Adica?
C: Nu ca ea n-ar vrea sa o facem sa mearga, doar ca de fiecare data eu tre sa cedez ca totul sa mearga.
R: Daca amandoi vreti sa mearga relatia, cum de numai tu lupti?
C: Ea nici nu-si da seama. Iti amintesti cand ai spus ca te-ai despartit de E. ca simteai ca nu vede lucrurile decat din perspective ei? Poate mi se pune pata, dar discutam in contradictoriu si nu aud decat cat de mult sufera ea. Nu aud intrebari despre ce-i cu mine, nu vad interes si pentrru altceva decat idioata ei de pace sufleteasca si armonie. Ca „de ce nu mai suntem ca la inceput”, ca “cum poate ea sa se gandeasca la ceva serios cu mine daca de pe acum ii fac faze de astea” si eu mai uit la ea si imi vine s-o strang de gat, ca debiteaza niste idiotenii egoiste de-ti sta mintea in loc.
R: Poti sa-mi dai un exemplu concret?
C: Nu, si de asta mi-e ciuda, ca s-au adunat pana la un punct la care aproape m-am obisnuit cu asta. Ca urmare am inceput sa nu bag in long term memory astfel de comportamente. Si mi-e ciuda, ca maine-poimanie dau cu ea de pamant intr-o cearta si ii spun totul si cand imi va cere exemple eu n-am ce-i spune.
R: Cum de n-ati avut discutia asta pana acum?
C: Ca n-au fost chestii mari... si intr-o cearta ea are un obicei sa nu vada lucrurile care nu afecteaza modul in care vede ea problema care a declansat cearta. Daca ne ciondanim de la omleta versus ochiuri, de exemplu, ea va ramane fixata pe cat de egocentrist sunt eu ca o fortez sa manance ochiuri, cand mi se apleaca de cata omleta am mancat in ultima luna si n-am timp, chef si resturi in burta cat sa astept o omleta.
C: Degeaba aduc eu vorba de concepte mai savante ca „parerea mea” , ea o tine una si buna ca nu suporta ochiurile. Si de aici devine teatru absurd: discutia deviaza in cat de mult ma iubeste si cat de mult vroia ea sa manance linistita langa mine (pe la momentul asta se boceste de-a binelea), cum numai ea se gandeste la noi si eu tot timpul ii stric micile bucurii
C: si in timp ce eu ma sui pe pereti de nervi ea decreteaza suprem: „tu nu ma iubesti cum te iubesc eu pe tine”.
R: Si, o iubesti?
C: Normal ca o iubesc. De asta si tac. O iubesc atat de mult ca nu-i zic in fatza ca se compoarta ca o idioata rasfatata, ca vede numai „suferinta ei, si cum n-o inteleg”, ca traieste cu iluzia ca e empatica si ii simte pe altii, cand, de fapt, antivirusul meu e mai empatic, macar asta stie cand am cea mai mare nevoie sa mearga laptopul si atunci isi face update-urile. I s-a pus pata ca e cel mai bun lucru pt mine dar uita ca orice e perfectibil.
R: Ce s-ar intampla daca i-ai spune?
C: Probabil ar iesi pe usa. Nu stiu daca s-ar mai intoarce, ca „s-ar simti atat de jignita” ca am facut-o proasta (diferenta intre „te comporti ca o” si „esti” e prea finuta ca sa fie observata). Probabil mi-ar transmite prin SMS ca ceva s-a rupt in ea cand i-am spus ce-am spus, ca nu ma poate vedea si are nevoia sa se reculeaga, sau alte tampenii de astea care ar arata exact de ce nu merge: ca eu n-as apare in nici unul din texte: numai ea, suferinta ei, incapacitatea ei de a merge mai departe dupa ce i-am spus.
R: Eu constat cat de... coerent e discursul tau. Adica, nu e explozia semi-coerenta de om „fed up with this type of life”
C: Inca nu e explozie.... S-au adunat in picaturi atat de mici ca nici n-am observat ca se umple paharul
C: Scuza-ma, ma descarc pe tine. Dar efectiv nu stiu ce sa fac. Noi am discutat serios despre nunta si vreau lucrul asta dar... am ajuns sa ma intreb ca Banica: Of, Doamne, 25 de ani?