Bine ati venit pe blogul meu
Nu al universitatii.
Nu al facultatii.
Al meu.

Daca ati ajuns pana aici, probabil ca stiti cine sunt.

joi, 19 noiembrie 2015

Coincidente, nu?

  In atacurile de la Paris au murit 129 de oameni, dintre care 89 la Bataclan, 39 in locatiile unde teroristii au tras in multime si 1 (unul) la Stade de France. O sa ziceti ca-s sadic, dar imi sta pe creier faptul ca s-au detonat 3 kamikaze la Stade de France si a murit un singur om.

  Inteleg ca fanaticii religiosi sufera de un anumit tip de prostie, de-i face sa creada ca in ceruri ii asteapta 70 de virgine (iar daca ii asteapta, totusi, vreo virgina sus, sper sa fie Paula Iacob). Avand in vedere prezenta lui Hollande, ma asteptam ca teroristilor sa le fie foarte greu de intrat pe stadion. 
   Dar aici intervine prima problema; un terorist a incercat, a fost pipait si a fost prins; iar apoi...While attempting to back away from security, the attacker detonated the vest, which was loaded with explosives and bolts. 

Nu ma asteptam la bomba cu bile din Swordfish dar totusi, explozia s-a auzit destul de puternic cat sa ma intreb „bolt”-urile alea (cuie/curuburi) unde s-au dus de a murit “a passerby” si nu gasesc o lista de raniti dintre politisti (stiti, aia de care fugea atentatorul cand s-a detonat)
  Mai departe: cateva minute mai tarziu se mai detoneaza un sinucigas, iar dupa alte 20 de minute inca unul, realizand un total de 0 (zero) alte victime. Nu ca la atentatele din  Madrid si Londra, cand bombele au explodat in trenuri/gari/metrouri, nu ca in alte ocazii cand au explodat printre oamenii care ieseau de la vreun eveniment; inteleg, teroristii sunt niste fanatici prosti, dar erau, totusi, 80.000 de oameni pe stadionul ala care tot urmau sa iasa. Si daca te intersectezi cu un grup si te detonezi faci mai mult decat daca te detonezi pe o strada goala. Inteleg oarecum de ce pe organizatorul atentatelor l-ar fi interesat sa semene groaza, ca urmare era mai important boom-ul decat mortile, dar ca sinucigas pentru cine-o-fi-zeitatea-ta, n-ar trebui sa vrei sa iei niste necredinciosi cu tine?
  Nu le dau idei; literatura e plina de idei. Tom Clancy a izbit un avion de Casa Alba in Debt of Honor, aparuta inca din 1994 (asta apropo de World Trade Center). Tot el, ca si altii, au atatea atentate descrise minutios in diferite locatii ca punct de plecare al actiunii. Istoria, via amintitele atentate din Madrid si Londra dau idei cui "are nevoie". La raidul lor, politia franceza cautand „mastermind”-ul a gasit o echipa ce planuia un atac asupra cartierului financiar parizian „La Defense”.
 Desigur, e usor sa dai vina pe prostia sinucigasilor. La urma urmei, modificand un pic vorba lui Occam, cea mai simpla explicatie e, de obicei, cea adevarata. Plus ca n-ar avea cine sa aiba vreun interes sa faca asa ceva, nu?

Hotnews-ul de azi: Decizia Frantei de a accesa articolul privind apararea colectiva in Uniunea Europeana creeaza baza juridica pentru formarea unei coalitii care sa actioneze terestru in Siria[…]. Aceasta miscare ar ocoli Statele Unite ca partener si, in schimb, ar implica activ Rusia, care ar urma astfel sa iasa din izolare pe arena internationala. […] Decizia Frantei de a accesa articolul 42 (7) din Tratatul de Functionare a UE marcheaza si prima abatere a leadershipului european de la linia traditionala potrivit careia initiativele militare europene se desfasoara in cadrul NATO". Deja Franta si Rusia au bombardat, marti, in tandem, pozitiile ocupate de organizatia Stat Islamic in Siria.

  Si asa ajungem la motivul pentru care chiar imi sta pe creier toata povestea: va recomand sa cititi despre cartea asta, ce descrie cum e probabil ca Serviciul Secret Rus sa-si fi explodat niste blocuri prin Rusia in 1999, pentru a crea panica si a declansa al doilea razboi cecen, in urma caruia Putin a iesit de salvatorul patriei.

Coincidente, nu? 

joi, 22 octombrie 2015

Sunt barbat. Nu fi idioata

Nu te-am luat ca sa-mi gatesti, sa-mi calci si sa-mi speli, iar daca scoti nasul din revistele de femei remarci ca si eu spal vase, si eu duc gunoiul, si eu stau cu copii si or mai fi chestii prin casa pe care le gasesti facute. Da, te poti plange ca nu se fac cand vrei tu; noi avem alt sistem de alocare a prioritatilor, asa cum voi aveti alt sistem de alocare a urgentelor atunci cand stati cu orele in fata oglinzii sau la shopping.

Faptul ca nu ma miorlai zilnic de cum esti tu nu inseamna ca esti perfecta. N-ai decat sa ma crezi imperfect, si sa te oftici ca nu ma afecteaza acest lucru. Ne iubim, si cautam calea de mijloc. Iar daca nu sunt idiot sa fiu violent cu tine, nu fi idioata sa crezi si sa share-uiesti toate prostiile pe care le citesti despre barbati. 


sâmbătă, 26 septembrie 2015

"Camere de 2 si 3 persoane"

Cred ca niciodata mintea mea nu urla "V-am spus eu" ca-n perioada cazarilor. Asta pentru ca am prins perioada cand toate caminele Universitatii aveau 5 locuri, si am prins si discutia cu intrat C1 in renovare.
Reprezentantii studentilor cerusera conditii mai bune de cazare, astfel incat universitatea le-a dat: C1 a devenit de 2 si 3 locuri, si a avut succes asa de mare, incat urmatoarele, "Gaudeamus" si apoi nou construitul Akademos au urmat exemplul. Iar pentru toate complexele UAIC s-au facut planuri de conversie.


Celor care spuneam ca si asa nu sunt destule locuri ni se fluturau solicitarile studentilor si promisiunea ca se vor inchiria locuri libere in caminele altor institutii. Pana la un punct, toate argumentele erau adevarate: Cu C1 trebuia facut ceva, C2 arata aproape ca o cocina, C3 era una in devenire, C4 nu placea nimanui, desi parca arata mai bine. Celelalte camine aratau de la "le trebuie un strat nou de var" la "le trebuie mai multe straturi de var, ceva amorsa scl". In plus, erau multe locuri de cazare in Tudor (inca nu intrase si Politehnica in programul de transformare a caminelor in minihoteluri). Plus ca atunci cand a fost gata, chiar daca pretul era mare, cererea directa pentru C1 (nu cei care au vrut cazare oriunde; cei care au cerut expres C1) a depasit oferta. Cred ca prin acea perioada UAIC nu a mai putut inchiria locuri in MI-uri si au inceput sa scada numarul de locuri disponibile in Tudor.

Reprezentantii studentilor s-au dus pe alte meleaguri, mandri de CVul lor in care e trecuta functia, sistemul din C1 s-a extins (era o discutie, la un moment dat sa se faca tot Targusorul si tot Titu Maiorescu de 2 si 3 locuri) si cu fiecare extindere, s-a taiat din numarul de locuri. 

In perioada asta, ma uit la studentii care nu au prins cazare. O foarte mica parte dintre ei vor prinde in turul doi pe undeva cu alti 4 in camera. Din astia, dupa o luna "de trai la comun", o mica parte se vor intreba daca nu au cum sa se duca in caminele cu 2 si 3 locuri.

Dar acum cred ca daca s-ar oferi locuri la mansardă deasupra budelor, tot ar fi bătaie pe ele.

luni, 24 august 2015

Dallas, partea 3: observatii finale



Am intarziat episodul 3 asteptand confirmarea oficiala legata de rezultatul lui Gabriel: locul 14, o clasare foarte buna (in primii 15 din lume) mai ales daca luam in calcul nivelul inalt al competitiei. Felicitari, Gabriel, si felicitari lui Manuel Bascarau de la FEAA Timisoara, pentru locul 6 in Excel 2010! Oficial ati fost mai buni decat 208.527 de persoane care au sustinut examenele Excel ca parte a calificarilor pentru finala din Dalas.

Sa tinem (tineti? :) minte ca la urmatoarea participare la un concurs de asa talie sa avem un steag al Romaniei; foarte multi participanti aveau asa ceva. Da, unii concurenti aveau tricouri branduite, ca si nou cu FEAA; dar aveau si steaguri, si le afisau mandri inclusiv la pozele pentru diplome de participare. 
Si inainte sa intrebati: da, in caz ca ar fi castigat vreunul din baietii nostri, ochisem deja steagul din poza, sa-l... imprumut. Cum bine spunea cineva, sunt in America dar sunt roman.

Legat de organizare: logistic, a fost foarte bine; cazare, mancare, deplasare, evenimente, toate puse la punct. Merita mentionat ca a existat un game-room in care concurentii sa se relaxeze inainte sau dupa sustinerea probei, si o persoana foarte buna acolo la creat comunitati in jurul jocurilor.
Comunicational/promotional, insa, dezamagitor. Site-ul oficial MOSWorldChampionship inca te invita sa te inscrii la concursul care tocmai ce s-a incheiat; pozele sunt pe Flicker (si nu-s toate), mesajele sunt transmise pe canalul de Facebook si pe cel de Twitter al Certiportului, iar daca vrei comunicat oficial de presa trebuie sa urmaresti, de fapt, Facebook-ul concursului ca sa ajungi la PRweb.com, sau site-ul mare certiport.com (partea asta are sens, atat ca pana la comunicatul de presa nu prea aveai de ce urmari certiport.com, MOSWC fiind foarte putin mentionat acolo). E adevarat, incercand sa aflu rezultatele exacte ale baietilor nostri am fost foarte prompt rezolvat de persoanele de contact/marketing de la Certiport. Dar obisnuit cu modul in care Microsoft avea grija de toate pe vremea cand Romania insemna ceva in concursul Imagine Cup, parca ma asteptam la mai mult in termen de implicare Certiport in centralizarea informatiilor si in promovarea evenimentului. Parca toata reclama aia cu care se laudau in pitch nu erau ei chemand reporterii, erau reporteri care citeau in stele de eveniment si ajungeau sa-l promoveze.

Foarte multi asiatici (toate tarile din Japonia pana in Australia, exceptand Coreea de Nord si tarile de pe paralela Indoneziei). Foarte multi central-sud-americani (Guatemala, Mexic, Puerto Rico) si foarte putini europeni (am fost noi, Polonia, Bulgaria, un ungur, Olanda si Marea Britanie). Gabi Barna de la Certipro (partenerii locali ai organizatorilor) imi spunea ca asa a fost in fiecare an. Interesanta prezenta Nigerienilor si a sud-africanilor.   

Revenind la Dallas:
Ca in orice oras american trebuie sa te interesezi din timp de locuri de parcare. Dallas n-are gratuitati (inclusiv unele hoteluri obisnuiesc sa taxeze suplimentar parcarea), dar te poti trezi ca doua parcari una langa alta costa una 5 si alta 15 dolari pe zi).  

Totul acolo e pe aer conditionat. La Gaylord ferestrele noastre nici macar nu aveau balamale, sa poate fi deschise. De asemenea, chiar si noaptea, totul este foarte luminat. Incep sa inteleg angoasele din filmele americane; e suficient sa se ia lumina pe strada si gata inceputul de film de groaza.

Homelessii pe care i-am intalnit intra in vorba cu tine, sunt amabili, iti cer cativa dolari, daca nu le dai pleaca mai departe. Am fost abordati de persoane care aratau… normal, in sensul de “nu rau imbracati”. Din cate am inteles, ii vezi adesea in statiile de autobuz; deoarece toti cei care isi permit au masina personala, transportul lor in comun circula cam din ora in ora, deci ai de asteptat. Dar nu ca cersetorii nostri sa te agasesze mereu: vin intreaba, se retrag, mai aare cineva, se duc si-l intreaba, se retrag...

Politica de bauturi in magazine este ideala: peste tot unde am intrat, de la McDonalds la 7-11, cumperi un pahar de un dolar (+/-) si ti-l umpli de cate ori vrei pana iesi din magazin :D. Referitor la McDonalds, burgerii lor au o chestie groasa cam latimea unei jumatati de deget (da; foarte subtire) pe post de carne. In general mancarea la ei este ieftina (dupa standardele lor). Preturile in Texas nu au taxele incluse

Negrii nu-s ciudati deloc (si nici bănăţenii :P ). Ne-am intalnit si cu negresa mamoasa la Denny’s, si cu negresa batrana si ofilita la Walmart, si cu negresa aranjata –tip stewardesa in autobuzul spre aeroport. E adevarat, find “in peisaj” nici nu ies in evidenta precum camerunezii de la noi. Tot legat de preconceptii, nu era plin de grasi pe strazi, desi pe moment nu-mi aduc aminte de multi peste 40 de ani care sa nu aiba burta sau sa fie negri cu burta; totul la ei contine zahar; pe post de paine ni s-au tot dat niste colacei dulci, ce ni s-a dat la mic dejun pentru facut hamburgeri era tot dulce, adaugati obisnuinta clatitelor (cu sirop de artar), bauturile racoritoare de peste tot, si incepeti sa intelegeti de ce sunt atatea discutii despre diabet. O alta discutie la ei este despre chimicalele din bauturi; pana nu vezi la dozator limonada "Minute Maid" sub care scrie "Contains 0% juice" nu crezi; te face sa te intrebi care-s de fapt cele 23 de arome din Dr. Pepper.


La final, multumesc echipei Gabriela Barna-David Ford de la Certipro pentru sprijinul acordat, precum si pentru ca au facut demersurile necesare ca tara noastra sa aiba doi insotitori ai concurentilor. 
De asemenea, nu as avea ce povesti din Dallas daca nu as fi fost desemnat de conducerea FEAA si de conducerea CFCA-ului sa insotesc candidatul de la Iasi; le multumesc pe aceasta ocazie.

sâmbătă, 22 august 2015

Dallas, partea 2:...si prin imprejurimi



Dupa ce s-a terminat premierea (neoficial am aflat ca baietii s-au descurcat foarte bine, dar oficial s-a vorbit doar de podium), ne-am decazat de la 4 stele+părâiaş+rocarii si ne-am raspandit pe la hoteluri din zona.

A doua zi ne-am imbarcat in masina inchiriata de Claudiu, am iesit pe Interstate 45 si am plecat la Houston, sa vedem Centrul Spatial Johnson. Un drum de 400 km pe sosea cu 2 pana la 4 benzi pe sens (si tot se formau blocaje), cu benzi separate de iarba sau parapeti (astfel incat sa nu-ti iasa vreun nebun in fata). Paralel cu Interstate-ul rulau acele stradute pe care ar trebui sa le avem si noi pe langa Europeana, sa nu-ti iasa caruta in cale. In general drumuri bune (desi am vazut si valurele), cu niste autostrazi supra-etajate de-ti sta mintea in loc.

Timpul nu ne-a permis sa vedem mai mult din Houston decat "drive-by"-urile de mai jos. N-aveti decat sa mutiti sunetul, pentru mine este parte a amintirii 

Cine mi-a spus ca-s prea mare sa ma gandesc mereu la astronave, vizitase Centrul Spatial Johnson intr-o viata anterioara. Cu exceptia momentului in care vizitezi centrul de antrenament (si aici esti undeva sus, fara sa atingi nimic, fara sa intri nicaieri) si a catorva locatii, pare cam orientat catre copii (exista inclusiv o aripa Angry Birds).
Asta nu inseamna ca n-a fost distractiv; bucati de materiale, machete ale modulelor spatiale, costume de astronauti si multe, multe panouri cu explicatii ar fi tinut si un adult ocupat destul de mult timp.
La asta se adauga plimbarea cu minicarul prin complexul NASA ("in cladirea de aici se face asta", "in cladirea cealalta se face aia"…), intratul in centrul de antrenament pe machete ale modulelor spatiale si in muzeul fostului centru de comanda (ok, asta din urma a fost mai plictisitor), precum si popasul la hangarul cu o racheta reala Saturn 5 si alte motorase, toate se adauga intr-o valoare destul de buna pentru cei 25 de dolari intrarea si 6 parcarea. 

Nu va faceti iluzii, era un geam intre noi si butoanele alea.In zare, unul dn roverele care au fost pe Luna; in apropiere, noul prototip de robot umanoidCamera de control a misiunilor Apolo. Am stat ca la cinematograf si l-am auzi pe unul vorbind. Fara sa intram efectiv
Motoare si ansabluri propulsoareIn spate, una din rachetele Saturn 5, reconditionata si desfacuta in trepte.


 Magazinul oficial de cadouri, insa, era plin de chinezarii si de jucarii; sunt convins ca tot ce-i acolo se gaseste mai ieftin pe AliExpres sau in vreun bazar. Plus ca tot ce nu presupunea productie automatizata (ex: lipit o imagine pe un magnet/nasture/insigna/tricou) arata chicios cu spume: daca eu, care am frigiderul plin de magneti, nu am avut de unde alege un magnet cu o naveta spatiala care sa nu strige “Cheap!” (desi nu era); nici macar textul NASA nu era scris ca lumea si ala era magazinul oficial de suveniruri.
Altfel, o excursie interesanta; daca aveti drum pe-acolo, merita. Cu cat sunteti mai geek, cu atat mai bine :D Cred ca tine de asteptari: cumva, speram ca tot ce poate fi atins sa nu fie tintit spre copii de maxim 10 ani ("apasa butonul asta sa inceapa programul-care-te-face-sa-crezi-ca-analizezi-bucati-de-roca"; "intra aici sa te zguduie niste motorase ca sa crezi ca esti pilot spatial"). Dar, cum spuneam, e de vazut.


Finalul zilei ne-a dus la capatul Interstate-ului, in orasul Galveston (dupa dimensiunea cimitirului, cred ca e un fel de oras de pensionari) sa vedem oceanul. E foarte sarat, cu apa foarte calda, maro, nu albastra, cu pesti ce sar afara si un nisip mult mai fin decat orice are Mamaia (am cautat mult pana am gasit doua scoici mici, ca amintire). Apa se adanceste cam la fel de lent ca si la Mamaia. Si toate astea intr-o zona neamenajata.

Ne-am balacit pana s-a facut prea tarziu sa scoatem niste poze ca lumea (si ce-a iesit nu chiar e publicabil :). Dar a fost incununarea unei zile cu adevarat reusite.
"Malul" apeiLa capatul "Plajei" era un ponton. Remarcati culoarea apei.
Au urmat 400 km inapoi, pe langa Houstonul de noapte, pe langa statuia fostului guvernator si luptator pt independenta Sam Houston, si ne-am intors la hotel, unde era disperata nevoie de un dus, sa dam sarea jos.


Ultima zi: Dallasul. Punctul de start al oricarui tur oficial este la cladirea unde a fost impuscat Kenedy (pe care am vazut-o doar pe dinafara; e-un muzeu dedicat lui JFK inauntru si nu prea m-a/ne-a tentat). Dallasul nu este cunoscut ca un pol al turismului, dar incearca sa se faca placut; un bilet de o zi pe toate liniile (inclusiv aeroport) este 5 dolari, si exista un set de autobuze speciale pentru turisti, gratuite, care te invita sa mergi catre cartierele cu iz istoric sau artistic. Ici-colo, printre zgarie nori rasar parcuri (10 pomi si-o veverita), fantani, sau statui cu referinta la pionierii americani. Mai ales la marginea zonei economice sunt destule cladiri istorice pastrate si promovate turistic. 
Kenedy a fost impuscat de la fereastra patrata de la etajul 5, fix deasupra mea.Grup statuar impozant, cu un cowboy si multe vite.Fostul tribunal, actual birou de informatii pentru turisti
Legat de atmosfera... ajungi asteptandu-te la ceva maret, dar orasul propriu zis e mai mic decat Houstonul.

 Nu as spune ca e un oras urat (arhitectura lor patratoasa tine de gust; personal, nu mi-a displacut). Mi s-a parut ca, cel putin centrul, e un oras eficace: ajungi cu masina si parchezi undeva-aproape-dar-nu-pe-strada, daca vrei sa iesi sunt cateva parculete, daca vrei o relaxare ai fantani arteziene, daca vrei gustare sunt cateva locatii aproape, in rest, la munca! Vineri la pranz era destul de/suspect de pustiu pe strada.

Pe masura ce te apropii de zgarie nori realizezi ca uneori pozatul e cu schepsis, caci au foarte multe garaje care strica, oarecum, privelistea de la sol.


Pe trotuarul de vis-a-vis de zgarie noriDesigur, noi ne uitam la zgarie nori. Dar daca te rupi de ceruri si cobori privirea la nivelul solului, vezi gropi in trotuare, cladiri dezfectate, homelesi/pennylesi, iar cand ti-e lumea mai draga te loveste un miros de pipi. Nu tot timpul, nu agresant, dar suficient cat sa ti se aduca aminte ca toate cladirile astea inalte sunt locuri de munca; putini oameni chiar locuiesc in ele.

Daca vrei Dallasul adevarat trebuie sa mergi spre periferie (de altfel, si ghidurile turistice te invita sa mergi spre diferite cartiere/suburbii, pentru bucatarie locala, arta stradala sau mercantilism hand-made). La fel, daca vrei sa vezi Texasul adevarat trebuie sa te plimbi pe strazile unuia din orasele micute (s-ar fi calificat ca sate la noi, dar sunt atat de intinse….), cu case tipic americane (majoritatea din lemn), cu veranda si masina in garaj, fara gardulete, eventual cu niste junk de ala de-l vezi pe History. 
Cum noi am fost plimbati, in general, pe autostrazi/drumuri principale, am reusit sa surprind foarte greu in poze atmosfera, astfel incat va recomand sa folositi cu incredere StreetView-ul (linkul este pt oraselul Irving) si sa va ganditi ca pe trotuarele alea oamenii va saluta chiar daca nu va cunosc. Noi am incercat intr-o seara sa vizitam partea turistica a unui orasel de asta (Grapevine), unde ne-am plimbat pe strada principala “special pregatita pentru turisti” si ne-am pomenit ca trebuie sa ne extaziem la niste pomi impodobiti cu instalatie electrica, cum avem si noi prin parcuri iarna. Plus ca la 9 noaptea, era o singura terasa deschisa si aia semana foarte bine cu una de la noi (normal: o masa de terasa de aici arata la fel ca o masa de terasa si acolo )


Revenind la Dallas, la 30++ de grade a fost suficient de cald cat sa nu ne mai trebuiasca si altceva decat centrul. Nu-mi pare rau ca am ramas in America sa-l vad, dar daca as avea bani probabil ca m-as orienta spre alt oras a doua oara. 


Maine, cateva observatii finale.

vineri, 21 august 2015

Dallas, partea 1: Până acolo


"Doi tineri români sunt singurii care vor reprezenta ţara noastră la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2015. Ei vor concura cu peste 100 de studenți din 40 de țări pentru a obţine titlul de Campion Mondial la Microsoft Excel 2010. Competiția se desfășoară în Statele Unite ale Americii, între 9 și 12 august." (Digi24)

Pe lângă cei doi studenti (Gabriel Buzilă, de la FEAA Iaşi şi Manuel Băşcărău, de la FEAA Timişoara) au calatorit la Dallas si doi profesori insotitori: subsemnatul şi Claudiu Brandas, de la FEAA Timişoara.



Iasi-Timisoara via Trenul Foamei, care la cuseta/vagon de dormit nu mai e asa de fioros, dar costa cu 50 de lei in plus fata de deja scumpul 140 (eu am cerut sa nu plecam cu avionul la Bucuresti, pentru ca Tarom tocmai facuse iar o figura de lasase pasagerii cu ochii in soare pe aeroportul din Iasi). Am stat o seara in Timisoara, un oras pe care l-am revazut cu placere, al carui centru istoric e mult mai aerisit decat al Bucurestiului si al carei Bega chiar merita planurile de rau navigabil.

 

Transport cu masina “firmei” la Belgrad, un oras pe care sper sa-l pot vizita candva. Avion la Amsterdam, si de acolo la Dallas Fort Worth. Poze cu nori, si-mi vine sa mor de ciuda ca la intoarcere am avut loc pe mijlocul avionului si toti aia care s-ar fi putut uita pe geam la stele trasesera obloanele.
Groenlanda


Zbor deasupra oceanuluiMarile lacuri americane chiar sunt mariZbor peste Canada

Dupa 8 ore de zbor (film, somn, film) coboram brusc (si intentionat) de la 12.000 de metri la vreo 3000, de-am avut urechile infundate pana in taxi. Din avion zona asta de Texas pare o pajiste imensa, predominant plata, cu smocuri de copacei si padurici mici, taiata de cele mai largi autostrazi vazute vreodata.  

Taxi-ul pana in Grapevine (orasel parte a zonei metropolitane Dallas) a fost 14 dolari, la care (sa vedeti fază) s-au adaugat 2$ de persoana suprataxa ca ne-a luat de la aeroport, un dolar taxa standard pentru benzina + inca 3 dolari nu mai stiu de ce; totul legal; ca asa e-n Texas.
Cazare la Gaylord Texan Resort & Convention Center. E mai uosr de descris privind macheta: structura octogonala e curtea interioara (acoperita si izolata complet de exterior, astfel incat tot aerul este filtrat si conditionat). Curtea este inconjurata de 3 hoteluri de 9 nivele si 3 stele. Este un complex mamut cu nenumarate sali de evenimente si conferinte, cateva magazine si terase tematice, piscina interioara si exterioara. La toate astea se adauga gradina interioara cu paraias, cascade, rocarii si fantani arteziene, precum si o cladire separata care gestiona iesirea la lacul Grapevine si un mini aquaparc in apropiere. 

 
Camera “standard” de doua paturi “queen” a costat 700 de dolari in varf de sezon (nu includea 19$ pe zi parcarea, vreo forma de consumatie sau transport gratuit in oras, dar permitea acces la piscina si aquaparc). Avand in vedere cat de bine am stat dupa trei zile la BestWestern, nu cred ca merita atatia bani, indiferent cat de frumos este paraiasul ala.


 


Intre concurs si premiere a fost o zi de relaxare, in care concurentii si insotitorii au fost dusi la Six Flags Hurricane Harbor, un Aqua Park. Comparatia cu Aqua Magicul de la Mamaia este imediata, dar exceptand politica de bauturi, Mamaia iese foarte bine, datorita unui sistem cel putin ciudat: cu cateva exceptii, la atractiile “de inaltime” se da drumul unei noi persoane dupa un anumit timp. Cel mai evident a fost la topoganele inalte, "simple": nu se putea ca la Mamaia, salvamarul de sus sa se uite jos sa vada daca a iesit omul din apa; aici se asteapta 30secunde/un minut/doua minute, in functie de atractie. De ce? Degeaba; stai batut de soare si astepti sa treaca timpul. Un sistem cu adevarat idiot care te facea sa pierzi o multime de timp la cozi.
 Politica de bauturi la care ma refeream presupune cumpararea unui pahar, si apoi primesti reumpleri gratuite de cate ori poftesti. Aici un pahar (cred ca de un litru) era 15$, cu reumpleri gratuite toata ziua si 1$ in restul anului. Pare mult, dar la banii lor nu e.

 Inapoi la Gaylord, si de-acolo la Circle R Ranch, o ferma gandita pentru evenimente, unde organizarea chiar ne-a lasat masca: actori angajati pe post de cowboy si dame de companie, tauri mecanici pentru calarit si aruncat lasouri, tauri reali pentru poze si filmari, plimbari cu tractorasul, “dueluri” cu pistoale cu capse, curse de armadillo, dansuri, jocuri, bauturi non-alcoolice la discretie si, la urma, rodeo :D.

 
Am vazut o multime de lucruri faine in saptamana asta, dar Circle R Ranch cred ca a fost singurul obiectiv care sa fi fost reusit dintr-un capat in altul.

Si apoi somn, si apoi finala, si apoi decazarea. Noi patru am mai ramas vreo 3 zile in America (dar ne-am mutat de la Gaylord :).

Maine va povestesc despre Centrul Spatial, Golful Mexic si Dallas.