Bine ati venit pe blogul meu
Nu al universitatii.
Nu al facultatii.
Al meu.

Daca ati ajuns pana aici, probabil ca stiti cine sunt.

miercuri, 25 martie 2009

"În România, a depăşi criza înseamnă a munci mai mult şi mai bine"

Niste bibliotecari cer unei facultati cu care colaboreaza ajutor cu configurarea unui server. Decanul se uita urat la informaticienii facultatii si spune “sa fie ajutati”. Informaticienii instaleaza sistemul de operare (atat, sistemul de operare), deleaga pe unul care sta degeaba sa-l care la destinatie si sa-l bage in retea. Urmand ca restul echipei de informaticieni sa configureze serverul in cauza, din confortul propriilor scaune (via Remote Access).

In primul rand cum poate un informatician care se respecta sa bage in internet un calculator fara protectie? Si sa nu spuna cineva ceva de Windows Firewall ( sau WF Services), nu c-ar fi aplicatii proaste per-se, doar ca sunt foarte atacate. Si nici varianta cealalta, “eu stau de atata timp fara antivirus, ca nu-mi trebuie”. E treaba fiecaruia acasa ce politica de securitate aplica, daca aplica. Dar acum vorbim de o cerere adresata de un nespecialist unor specialisti. Dupa care logica si procedura interna intai instalezi sistemul de operare, bagi in retea, apoi diferitele aplicatii, si la urma bagi si un antivirus? Asta daca se baga antivirus, caci s-au vazut si situatii in care antivirusul s-a considerat —de lene— ca fiind alegerea si treaba celui care se va ocupa de server. Pe exemplul nostru, un bibliotecar care stie mai multe decat Solitaire.

Dar sa schimbam un pic baricadele: informaticienii din exemplul nostru pot spune oricand “De ce mi-ar pasa?”. Si atunci se pune intrebarea, cine ar trebui sa-i faca sa le pese? Si cum? Este clar ca, in mod normal daca seful cel mare le-a spus “March!”, ei ar trebui sa se execute. Dar este treaba sefului sa stie exact cum se executa, sau care sunt criteriile de evaluare? (ma opun din start la “merge/nu merge”; prea m-am fript). Pe de alta parte, cine ar trebui sa identifice daca merge sau nu, caci este clar ca utilizatorul final nu are de ce sa le aiba cu asa ceva.

Si asa ajungem la seful de departament, sef care, desi ma opun iar, din principiu, raspunderii in alb pentru faptele subordonatilor, iata ca e normal sa si-o ia in freza. Dezamagirea este cu atat mai mare cu cat toti cei care au lucrat cu informaticienii de la noi ii lauda fata de cei straini in termen de relatii umane (aia-s mai sicktiriti, mai stransi in reglementari). 

Se poate raspunde, desigur, cu “de ce le-ar pasa? mai mult ca sigur nu-s platiti/considera ca nu-s platiti suficient pentru a face ceva ce suna cam inafara locatiei acoperita in fisa postului”? Buna intrebare. La urma urmei, probabil li se rupe de persoana in cauza si motivul pentru care are nevoie de server. Dar exemplul asta il dau intr-o zi cand am gasit pe blogul unei personalitati a comunitatii Microsoft Romania, Zoli Herczeg, citatul din titlu. Si tare mi s-a parut ironic cum vin si se aduna toate, inclusiv intr-un domeniu care ai zice ca n-are modele de comportament gen “administratia publica”.

vineri, 13 martie 2009

Carti!!!


Eu fac bine, nu ma plang, ca la munca. Va recomand week-end-ul asta la Sala Pasilor Pierduti un Targ de Carte, Muzica si Film. Mai ales partea de Carte (desi erau si niste CDuri interesante, dar cam scumpe). Cei care au cautat cartile din Colectia Adevarul le pot lua la 10RON bucata, si chiar este o colectie ambalata astfel incat sa-si merite banii. Inarmati-va cu rabdare, insa. Nu mi s-a intamplat sa vad asa coada la niste carti.

Ufff... stie cineva ceva de Libris? Se mai face anul asta?

sâmbătă, 7 martie 2009

La Multi Ani!

Dincolo de retorica "merita/nu merita" si de mult roz bombon, de ce n-ar fi 8 martie o zi buna pentru facut niste cadouri si urari sincere de bine?

luni, 2 martie 2009

Despre studenti si implicare

FacultatEAA, numarul 4.

Nu am extrase, nu ca n-ar fi articole frumoase (chiar mi se pare un numar, cumva, echilibrat, cu de toate. Nici prea liric, nici prea filosofic).

E blogul meu, asa ca imi permit sa spun ca imi lipseste misto-ul din alti ani. Copilul din mine se revolta la potentialul de ironie si autoironie care exista la un numar dedicat femeii. Redactia a devenit mai serioasa. Stiu ca nu poti fi mistocar tot timpul, dar parca imi lipseste nebunia fals superioara a Andreei, sau… dezaxarea Mariei (come on,  nu poti pretinde ca erai axata). Pentru mine, care am urmarit revista, este un fel de “ai grija ce-ti doresti”: cititi de exemplu articolul din Jurnal de Bord al Gabrielei Stanculescu. Este o discutie deloc gol-filosofica si deloc stearpa (de-a lungul timpului FacultatEAA si-a avut partea de despicat firul in 4). Ton jucaus, discutie serioasa. Si cumva seriozitatea domina revista. Prin comparatie, noi, generatia anterioara, parem neseriosi si/sau mofturosi.

Nu spun ca e bine sau rau (si in nici un caz n-o sa incep cu “e bine sa mai si glumesti”, deoarece se si glumeste). Profit insa de schimbarea de ton pentru a observa ca ea parca se potriveste mai bine studentilor FEAA. Adica parca prea eram noi extreme (cu mine in frunte). Revista este mai… normala. Eventual chiar mai sanatoasa la cap. Intrebarea care se pune imediat, este mai citita? N-am sa speculez, si nici n-am sa divulg datele de trafic. Sunt ale redactiei. Imi pare rau ca nu mai avem generatiile de cititori pe care ii aveam, studenti care chiar dezbateau subiecte. E o problema generala, nu doar a FacultatEAA; si profesorii mi-au spus ca nu mai gasesc acelasi interes… non-didactic in studenti. Iar Portalul resimte poate cel mai tare lipsa unor studenti care ar fi luat o tema aparent banala si ar fi dezbatut-o (va aduceti aminte, Oana, Geno, tema de meditatie saptamanala din Zona Studenti?).

Revenind la FacultatEAA, imi place ca exista in redactie oameni care pot aduce o rupere de ritm. Numarul trecut era Florin, aici sunt Ancai si mai ales optica… neagra (a Ciresicai).

Dar per ansamblu, imi place ca mai exista studenti in FEAA care chiar mai fac ceva de dragul de a face ceva. Ei vor avea totdeauna mai mult respect din partea mea decat redactorii Opinia Studenteasca. Nu ca n-ar fi valori si acolo; e pur si simplu o chestiune de motivatie.