Apa

Noi nu prea bem apa de la robinet. Stam in Nicolina, am luat o gura plina atunci cand a fost situatia cu apa nepotabila scapata de RAJAC pe conducta, iar materialul din Observator care anunta ca in urma testelor apa de la Iasi e mai buna ca-n alte orase avea... nu-stiu-ce care m-a facut sa zic: „publicitate” (asta nu ne impiedica sa platim la pausal 3 metri cubi lunar, dar asta e alta poveste).
Ca urmare noi bem apa plata, sau, in ultima vreme, apa de izvor, gata imbuteliata la Kaufland. Doua alternative avem, Izvorul Zanelor si Calipso, (in ordinea preferintelor), prima din ce in ce mai rara pe rafturi.
Ieri am luat trei PETuri de Calipso. Ajung acasa, dau o dusca, zic „ce gust naspa are” si ma uit urat la sticla. Mai exact „in” sticla. Erau... chestii in ea. Depuneri in apa sau cum s-or fi numind, ca si cum captarea a dat de fund si a luat niste praf —aratau ca niste chestii de alea de raman in urma ficatului de pui lasat in apa—. Nu multe, nu mari, dar totusi... eu luam apa aia tocmai ca nu-mi trebuiau proteine. Ironic este ca daca ma focalizam pe planul apropiat-apropiat, vedeam eticheta pe care spunea „Microbiologic pura”, si cat de continua e testarea de laborator. As fi zis ca e de izvor si e normal sa mai aiba chestii. Dar eu o platesc sa fie microbiologic pura.
M-am dus la Kaufland, mi-au dat banii, data viitoare cand am sa merg ma voi intoarce la acest blog sa spun daca produsul a disparut sau nu de pe rafturi. In lipsa de altceva, am luat Dorna plata, dar in drum spre casa mi-am amintit ca apa oferita de catre universitate angajatilor vara asta este Cristalul Muntilor, apa care, impreuna cu Perla Ciucasului este produsa in satul Acris, in Brasov. Cu doi ani in urma "Topbusiness" si "Buna Ziua Brasov" scriau ca producatorul Perlei Ciucasului isi fabrica bautura intr-un grajdi reamenajat conectat la reteaua de apa a satului. Cool, nu?
Adaugati la asta urmatoarea descoperire facuta de un prieten: ca student la Bucuresti s-a apucat sa analizeze apa de la robinet. I-au iesit lui ce i-a iesit, si apoi a venit in Piatra Neamt pentru comparatie, asteptandu-se, la fel ca mine, sa descopere ca e mai buna. Surpriza!!! (sau, mai exact: Ţeaapă!!!): ciorba de microorganisme!
De asta continui sa ma amuz de declaratia nu-stiu-cui responsabil cu apa in orasul Iasi, care a spus ca nu se pune problema rationalizarii apei la noi, caci la Stanca Costesti este suficienta apa.
Din Prut.

SIBIU 2007:Episodul 4/4:INAPOI ACASA

Calatoria spre casa n-a avut multe lucruri memorabile. Exceptie face, poate, drumul european Sibiu-Fagaras-Brasov: viteza medie a fost 50 km/ora, deoarece din kilometru in kilometru aparea un semafor temporar pe o zona cu circulatie pe un singur fir. Autostrada e in reparatie, si spre disperarea noastra (care am vrut sa mergem pe o parte si sa ne intoarcem pe cealalta) asta a fost ritmul. Am vazut in schimb, peisaje ca in filmele americane, cu o sosea prin campie, indreptandu-se spre un munte abia zarit dintre nori (a fost innorat tot weekendul). Am cam trecut ca vantul pe soselele de centura ale oraselor de pe traseu, astfel incat, exceptand Fagarasul (care e un fel de Bicaz mai mare si mai frumos) nu prea am retinut multe. Onesti este iar un loc care pare frumos din goana masinii si mi-a parut rau ca n-am avut timp sa stam. Dar si asa, cu doar doua popasuri pentru benzina si pentru pranz am plecat pe la 1 din Sibiu si am ajuns la 10.30 in Iasi. Creatura pe care o vedeti in diferite poze pe-aici are corp de iepure si faţă de oaie, motiv pentru care a fost botezata Mielu’. A fost culeasa prin cumparare de la un Peco, si ne-a tinut de urat la intoarcere (de fapt ne-au tinut de urat, caci sunt doua). In continuare aveti videoclipul melodiei What Have You Done (Within Temptation cu Keith Caputo). Si, la urma, un extras din blogul Ancai despre excursia la Sibiu. Ea e mai putin tehnica, si consider ca frazele ei completeaza descrierea week-end-ului nostru.
3 Zile departe de servici, de casa, de griji, de lumea care ma stie, 3 zile cu el de mana prin Sibiu si prin Cisnadioara. O mini vacanta, o incantare, relaxare, concerte, pizza, stat pe jos printre rockeri adevarati (si cativa punkeri pierduti in peisaj). Concertul in mare parte a mers la suflet, bine realizat, bine organizat. Mi-au placut The Gathering si Within Temptation si prestatia scenica a solistului de la My Dying Bride. Totusi, Capul de afis (Within Temptation mi-au parut a fi mai comeriali ca ceilalti, o incercare de Nightwish). Bun sunetul si bune luminile, ceea am vazut mai rar in Romania. Public devotat, dar nu isteric (cu mici exceptii), rockeri nu numai cu numele- piele, tinte, tricouri largi, par lung, bratari din piele, motociclete, bere (dar numai la pahar), atitudine (rebela dar totusi pasnica). Deja mi-e dor de atmosfera de acolo. Vreau sa merg si la anul...

SIBIU 2007: Episodul3/4: A DOUA ZI

Dupa o noapte in cort tulburata de sosirea unor organizatori veseli, care si-au montat cortul cu mare tambalau langa noi (eu am dormit tun, dar imi amintesc ca la un moment dat am auzit-o pe una ca prin vis zbierand: "Eu vreau Vodcăăăăă. Ma duc in sat sa cumpar ca eu vreau acuuuum!!!") s-a facut sambata dimineata.
Eu am fost cu Anca la manastirea fortificata Cisnadioara.

Un deal, cu trepte rare pana sus, niste ziduri de doi metri, avand in mijloc o manastire evanghelista (adica fara picturi, doar niste ziduri, niste incrustari si niste cruci).
Rustic… gol. Doar manastirea, nimic gen dependinte. Eu ma asteptam la ceva mai… fortificat, dar pe de alta parte eu inteleg prin orice chestie fortificata un fel de Cetatea Neamtului.
Ora 2 ne-a gasit in Sibiu, la o alta tura de oras, cu tot cu Alexa si Andrei.

De data asta a fost aglomeratie. Am asteptat juma de ora la o pizzeria sa ne ia cineva comanda, dupa care ne-am saturat si ne-am dus la alta unde am asteptat o ora sa ne vina pizza. Astfel am ramas fara timp pentru proiecte personale de genul muzee, zoo, orasul nou. Poate alta data. Am apucat eu sa ajung la Catedrala Ortodoxa din apropiere, dar pe dinauntru erau numai schele. A doua seara a festivalului ArtMania a fost deschisa de Tarot. Nu chiar genul meu. De fapt un fel de strutocamila: majoritatea melodiilor avea nu-stiu-ce care imi aminteau de Nightwish (solist in ambele formatii), dar parca fara vocea Tarjei era doar... rock tare. De asta ca placut mi-a placut melodia cantata de celalalt chitarist. Parca era mai putin răgânita si mai mult spre Iris

Dupa astia au venit The Gathering, formatie finlandeza din seria rockeri+fetita. Melodiiile au fost... acceptabile, dar nu ma pot gandi decat cu placere la recitalul lor datorita solistei: avea un mod vesel de a dansa pe scena, si niste miscari ciudate din umeri (ceva Bjork la bord?), dar per ansamblu i se potrivea descrierea „scumpica” (muzica, repet, nimic „inaltator”).

My Dying Bride. Recunosc faptul ca am asteptat cu neplacere momentul, partial din cauza Pogo-urilor anuntate, partial din cauza atmosferei gutural-satanica a melodiilor ascultate inainte (hei, e blogul meu, sunt parerile mele). Solistul e... impresionant. A fost comparat cu Villy Valo de la HIM, dar nu cred ca se potriveste. Villy e... aproape fetita, homo, dezaxat sexual (ca aspect/impresie lasata mie), cu multa suferinta la bord care il transforma in ceva, cumva, maleabil (marketingul asta). Solistul de la My Dying Bride parea dimpotriva, intarit in bitterness si in calea lui. Prima data m-am gandit la un lider carismatic, desi malefic, cumva cu aspectul de the Queen of Blades avut de Sarah Kerrigan in StarCraft (scena devenita faimoasa cand, luminata din spate si un semiabur, isi desface lamele).

Am ascultat o melodie de proba, dar impreuna cu Anca m-am plictisit si ne-am plimbat prin jur in timpul spectacolului. Show-ul My Dying Bride a fost… linistit, baietii promovand (ca si restul formatiilor) ultimul album.

Ne-am intors pentru atractia serii, Within Temptation. Considerati adesea clona de Nightwish, desi, din cate stiu, ambele formatii s-au lansat simultan. Este clar, insa, de ce acestia din urma sunt considerati printre parintii rock-ului simfonic: diferenta dintre Tarja Turunen (n-am ascultat-o pe Anette Olzon inca, deci voi vorbi de Nightwish in formula veche) si Sharon den Adel este ca diferenta intre Felicia Filip si Cristina Aghilera. Tarja este… Tarja, cu o voce puternica, cu volum, care ar putea acoperi o sala fara sa trebuiasca de urce tonalitatea. Sharon, dimpotriva, poate urca foarte sus, se mladiaza, profita de frumusetea fizica pentru a-ti lasa impresia de glas care ii lipseste unei lebede (ma pali poezia). Formatia se adapteaza: in spatele Tarjei Nightwish canta rock cu toate fortele. In spatele lui Sharon Within Temptation coboara ades volumul si o lasa sa cante. In plus, Nightwish are multa mitologie in spate, inflorituri si schimbari de ritm, in timp ce la Within Temptation uneori mi s-a parut ca rock-ul din spate este doar pop mai tare.
Sa nu fiu inteles gresit: mi-a placut. Uneori toate zorzoanele Nightwish, cu tot cu tururile de forta ale Tarjei sunt obositoare. Dar, totusi, cel mai mult mi-a placut din tot spectacolul nu o melodie “pur” Within Temptation, ci “What have you done”, melodie cantata in duet cu Keith Caputo (solist al unei formatii americane). De ce? Pentru ca tipul tempereaza cumva… ţipotelile solistei. Vocea ei este frumoasa, dar parca este prea sus pentru gustul meu.

Si s-a facut unu fara un sfert, moment in care un organizator i-a taiat cheful lui Sharon de bis: autorizatia Consiliului Local a expirat (cum se intampla si la Sighisoara, cand mosnegii cazati in Cetate se plang ca nu pot dormi de tambalau si ca urmare festivalul medieval se incheie la ora 1).

SIBIU 2007:Episodul2/4:PRIMA SEARA

In prima zi Alexa si Andrei aveau bilete la concert, deci i-am condus in Sibiu si noi am ramas sa ne plimbam prin centru vechi.
Frumos orasul si frumos conservat. Curatel. Multe terase, si preturile nu absurde. Mi-a placut ca la ei sandvisurile mari sunt mari.
Cu vreo doua exceptii suficient de jigarite cat sa le crezi matze, n-am vazut caini vagabonzi, nici in oras, nici noaptea pe traseul Sibiu-Cisnadie-Cisnadioara
Greu am ochit doi puradei la cersit, dar nu ca la noi pirande si tot felul de bolnavi si murdari iesiti la mila publica (desi tigani am vazut).
De la terase am ascultat Cargo si Anathema. Haggard n-a mai cantat ca si-a scrantit nu-stiu-ce bateristul (parca).

Anathema a impresionat prin saluturile in limba romana, prin relatia cu publicul si prin vivacitate. Solistul ala era peste tot, ba pe scena ba in fatza ei, cantand cu publicul.

Cum spuneam, eu si cu Anca am batut centrul vechi al Sibiului, asteptand terminarea concertului, ocazie cu care am condus masina spre casa.	(Nu, n-am poza cu mine la volan. Cineva era prea speriata ca sa mai faca si poze)