Concediu2008 (partea 2 din2)

Viena... Viena a fost o nebunie inceputa inca de prin iulie, cand ne-am dat seama ca, mai degraba decat un concediu prelungit in care sa stai si sa dormi in alt pat decat al tau am prefera sa sarim dintr-un hotel in altul si sa vizitam pe rupte. Am piratat ce s-a putut din cele doua saptamani de buchisit netul in cautare de oferte ale lui Florin (saru’mana, nashu’) si in final am gasit o chestie cu plecat din Piatra, ajuns dimineata in Timisoara, vizitat pana seara cu plecare la Arad, de unde plecare la Budapesta si ajuns dimineata, vazut pana seara cand plecat la Viena Ajuns dimineata acolo, vizitat-cazat-vizitat-dormit-vizitat-decazat-vizitat si plecat, practic, a doua zi seara inapoi la Arad. (stiu, greu de inteles si complicat; dar noi vroiam back-packing).Totul in 100 euro de persoana transportul si 64 euro cazarea. Si, best, totul in week-end-ul in care sarbatoream 2 ani de la nunta.
In final am renuntat la Budapesta, pentru ca CFRul ne-a spus ca oferta de transport (50 euro/persoana dus intors Arad-Viena) nu trece prin Budapesta. Va dati seama cati Dumnezei si-au luat cand ne-am trezit dimineatza in Keleti).

Luand-o cu inceputul, am pornit cu masina (da, cu Dacia) intr-o noapte prin chei si serpentine (recomandat!! faceti Cheile noaptea; va ia dracu’ daca faceti pana sau aveti avarii, dar ultimul lucru care va trebuie este sa dati de trafic greu prin serpentine). Tras pe dreapta pe ici pe colo pentru somnul soferului (stiati ca Dacia Supernova are banchetele din fata rabatabile complet? Stiti ce bine se doarme? :D ).
Ajuns in Tarnaveni si descoperit ca drumul cu finantare europeana Tarnaveni-Alba Iulia arata ca un forestier cu buldozere. Stanga imprejur, ajuns la Medias (frumusel, mai ales de deasupra, cand iesi din serpentinele lui) (a doua imagine e un fel de terasa amenajata in si sub macheta avionului, intr-un satuc).
Alba-Iulia in viteza (“il vedem la intoarcere”) Sebes, Orasova. Coloana kilometrica ce serpuieste prin oras, pe care incercam s-o ocolim (da, explorari off-main-road prin Orsova, da’ degeaba, tot intre tiruri am ajuns). Stop pe traseu spre Deva, impreuna cu coloana; nu chiar am inteles de ce. Deva. Cu cetatea in reconstructie, telecabina functionala, si noi sperand ca dorinta de a vedea Timisoara justifica trecerea in viteza prin atatea orase faine. Parasit Europeana si luat spre Lugoj, pe niste drumuri hunedorene incredibil de bine intretinute; asa cum simti (negativ) cand intri in judetul Neamt, la fel simti cum intri (si ulterior iesi) de pe drumurile din judetul Hunedoara. Alta aglomeratie inainte de Timisoara.
Ne-am oprit langa centrul istoric si am plecat sa-l vizitam. Un parc mare, fara copaci, doar pietonal si gazon. Cladirile, agonie si extaz: refacuta, daramabila, refacuta, daramabila. Parteruri comerciale si locuinte deasupra. In parc, perturband modalitatile de a face poze, umbrelutze. O catedrala acolo din care nu-mi aduc aminte multe. Daca ar fi sa compar acest centru cu ceva, ar fi strada Cuza Voda din Iasi, dar cu mai multe cladiri.
Imediat ce parasesti acest parc si sirul de cladiri ce-l inconjoara, dai de un oras incredibil de modern: cladiri inalte, firme moderne, bulevarde largi.
A privi Timisoara doar ca oras istoric este o greseala. Prin comparatie Aradul (o poza in stanga), in care am ajuns mai tarziu, mi s-a parut a fi un oras mai plin de cladiri vechi. Dar Aradul pare incremenit in vechimea lui, parca de fiecare data cand s-a vorbit de investitii... moderne in Banat crema a luat-o Timisoara, Aradul ramanand cu profilul ante revolutionara, cu cladirile anterevolutionar pictate. Emit judecati dupa doar cateva ore de stat in orase, si stiu ca e nedrept; Aradul nu e un fel de Bicaz in care s-au inchis industriile, ci lucreaza din plin vagoanele, textilele, componentele electrice. In Timisoara in schimb parca vezi industrii noi, case mai demne... pana si oamenii, in Timisoara parca sunt mai... tantosi. In Arad sunt... ingineri.
Mi-a parut foarte rau ca din cauza timpului pierdut prin diferite coloane n-am reusit sa stau mai mult in oricare din orasele astea doua. In Timisoara am ratat pana si Bega, iar in Arad am ajuns dupa 5 seara. In fine; parcat in Arad (care este la fel; de enervant ca si Piatra in privinta locurilor de parcare “free”); dormit vreo doua ore; ars gazul cele 35 de minute cat a avut trenul intarziere. Dormit pana la Viena.
Viena... Intri cu trenul in oras si ramai surprins de starea cladirilor. Una nu vezi darapanata, murdara in vreun fel, si asta de la periferie pana in centru. Toate au ceva comercial la parter si locuinte deasupra, si sunt foarte pastel colorate (roz pal langa galben pal langa albastru). Se repeta, dar nu se repeta, si m-am trezit amintindu-mi (nu radeti) descrierea jocului Halo (in care impuscai acelasi gen de creaturi dupa fiecare colt): 30 seconds of fun over and over again. La fel si aici: casute frumoase over and over again, si, la fel ca si in joc, nu te plictiseai.
A fost un program infernal, in care am calarit metroul dintr-o parte in alta, de la un obiectiv la altul, eu si cu puiul meu si ne-am distrat la culme. Am ajuns la Viena vineri (asa a fost cu programarea), luni trebuia sa fim la servici amandoi, si i n cele doua zile am tras sa vedem cat mai multe. Stiam ca vom fi obositi, dar nu conta. Aniversam doi ani de la nunta, la Viena. Am hotarat sa ignoram muzeele si casele memoriale. Data viitoare. Initial am vrut sa povestesc ce si pe unde am fost, dar in final, din Viena am ramas cu impresia unui oras in care, chiar daca nu ai vazut obiectivele, tot ai vazut ceva frumos. Multe poze, facute (ca si restul) cu telefonul mobil (povestea lipsei aparatului foto, data viitoare).
Gara din Viena are “informatii-cai ferate”, si “informatii turisti”. Aici ti se da o harta gratis si esti indrumat unde vrei sa ajungi. Cum spuneam am “calarit” metroul (vizibil in cele doua poze alaturate) peste tot, caci pentru cei 5 euro cat e abonamentul pe o zi poti merge si cu metrou si cu tramvai si cu autobuz, si chiar ajung repede si se misca dintr-o parte in alta foarte eficient.
Palatul Parlamentului. Inca nu ne cazasem. Poza pe care o pune Valy pe portal pe post de “judgement call” este, de fapt, o statuie care sta in palma statuii din fatza. Ne-am promis ca revenim a doua zi aici, dar n-am mai avut timp.
Cazare. Hotel Ibis Vienna Meister, etajul 6. Televizor, cartela de access, wireless. Privelistea e mai luminoasa in realitate. In lateral se vede Prater-ul, celebrul parc de distractii.
Schönbrunn Una din emblemele Vienei, fost domiciliu imperial, usor inafara centrului orasului. Un palat mare (35 de minute turul de vizita), cu enorm de multe gradini in spate (inclusiv gradina zoologica este parte a acestor domenii). Nu am vizitat palatul, dar ne-am plimbat prin gradini si am fost la zoo.
Prima poza este in fata palatului (da, cu cheile in mana); Nu mi s-a parut o cladire... frumoasa neaparat pe dinauntru. Da’ maaaare. A doua este in spatele lui, unde este un covor de flori (vizibil in a doua poza de deasupra), terminat cu un ansamblu statui-fantana arteziana, dupa care este un deal cu alte statui si chestii pe el... v-am spus, e imens locul. Peste tot pe cladire sunt statui si sculpturi, majoritatea aurite.
Grădina zoologică din Viena nici nu se compara cu Targu Muresul. Cat spatiu avea strutul acolo (ceva mai mult decat cerbul pietrean), atat aveau cam toate animalele de aici. Cele mai exotice, de genul ursului polar, pinguinilor sau morselor aveau zona pietroasa si apa, iar bazinul era facut ca sa poti trece pe langa el si sa-i vezi la joaca.
Mai exista o cladire cum este solarul din gradina botanica ieseana, unde toate pasarile (plus lilieci) erau libere pe acolo, si treceai pe niste alei printre ele. La fel, exista o “birdhouse” in care, pe sectiuni treceai foarte aproape de locul in care pasarile zburau libere printre copaci. Plus girafe, rinoceri, koala, tot felul de animalute si pasari.
Din Shonbrun am plecat sa vedem Dunarea, ocazie cu care am dat (recunosc, intamplator) peste cea mai noua si moderna parte a Vienei, Donau City). De remarcat ca metroul avea o statie speciala in mijlocul podului, pentru oprit si privit Dunarea. Am facut poze si printre cladiri, chiar ai senzatia de Wall-Street-mai-curat (mai ales ca toate statiile de metrou sup raterane au un aspect cumva futurist).
Viena noaptea. Centru este inundat de lumina. Am vazut StephansDom-ul (noaptea e si mai ....infricosatoare, dar pozele noastre de seara nu sunt reprezentative, asa ca am ales sa postez pe cele facute a doua zi. Pentru o idee vedeti aici, aici si aici)....
... am facut poze cu fundul Operei din Viena, despre care, doua observatii sincere: spatele e mai frumos ca fatza noaptea, si ziua cladirea nu e mare branza comparativ cu restul Vienei.
Pietonalul e mare si plin de terase si bombonarii si parfumerii (plus ici colo o statuie, o biserica, un fast food).
Seara, am fost in Prater. Ne-am dat intr-o roata mai mare –superba privelistea o aveti mai sus in stanga- si in chestia vizibila in primul filmulet (si varianta “de la bord” in al doilea) Nu, nu am poze.Ma tineam cu ambele mani de bara de prindere (mai ales dupa ce, chiar la demarare, de la masinuta goala de langa s-a ridicat singura bara de protectie).
Dimineata. Cafea la Starbucks. RatHouse –primaria-, pe care tot asa, intai am pozat-o in spate si apoi am ajuns si la minunatia din stanga. Cascat gura. Inapoi la hotel, luat ghiozdanelele, plecat cu bagaje la cumparaturi (au o strada kilometrica, Mariahilfe, plina cu magazine si chestii). Seara inapoi in tren (care ne-a adus aminte de Romania, cu buda infecta, manelele din capatul celalalt al vagonului si aerul conditionat lipsa).

Ajuns la 5 in Arad, dormit pana la 7, plecat prin neguri catre casa. Ramas fara capacel de scurgere a apei din radiator langa Sebes. Cautat service prin Alba Iulia. Gasit un fel de praktiker si improvizat ceva din suruburi (yeap! Dacie. Alta poveste lunga). Trecut doua randuri de munti si cheile pana acasa. Dormit tun pana dimineatza, cand abia ne-am putut trezi. Ajuns pe la pranz la servicii.