"Masacrul de la Palas"

O stire care a trecut pe langa mine, dar care, cand in sfarsit a venit cu imagini, m-a daramat, cu atat mai mult cu cat ma numaram printre sustinatorii proiectului Palas.

ARHEOLOGIE CU BULDOZERUL
sursa:TeleM
Asta sustine consilierul PD-L Tiberiu Brailean ca se face in spatele Palatului Culturii. Maretele cladiri care vor face parte din ansamblul Palas sunt ridicate pe un teren incarcat de istorie - pe locul vechii Curti Domnesti.
Excavatoare, buldozere, masini de mare tonaj culca la pamant istoria unui oras. Toate aceste monstruozitati se petrec intr-un an deosebit - sarbatorim 600 de ani de la atestarea documentara a Iasului. Insa aceste sarbatori sunt innegrite de masacrul care se petrece in spatele Palatului Culturii.
Consilierul judetean PD-L Tiberiu Brailean, printre putinii politicieni consecventi in problema Palas, a sustinut o conferinta de presa in care a anuntat ca detine 100 de fotografii cu distrugerile care se fac in spatele Palatului Culturii.
"Este un masacru cum probabil Curtea Domneasca nu a mai suportat de la invazia tatarilor de la 1214. E vorba despre niste situri arheologice, care sapand au fost descoperite. Conform contractului si a legii ele trebuiau protejate...si din pacate s-a facut arheologie cu buldozerul...Adica...daca e adevarat ce vad eu in pozele astea...acele foste case, pivnite domnesti, tunele de fuga cum aratau ele, nu mai exista...Deci este vorba de un masacru, cum spuneam...un atentat la memoria Iasului, la istoria sa...
Lucrarile la controversatul proiect Palas au inceput sa se deruleze intr-o lipsa totala de transparenta: in spatele unor garduri inalte, a unor arbusti la fel de inalti, in spatele unor mashuri imense. Reprezentantii lui Iulian Dascalu au promis, la inceput, ca vor permite accesul jurnalistilor pe santier. De aceasta promisiune s-a ales praful.

Pana aici parea o stire de an electoral, pana cand am vazut pozele (doua calupuri, tot de la TeleM, aici si aici.
Nu cred ca se mai pot adauga multe.

United Nations vs Max Barry

Pe masura ce vacanta se termina si scoala se apropie, si eu nu-mi vad capul de treburi, nu prea mai am timp de lucruri, decat ceva presa in timpul mesei la servici si serialul din timpul cinei (Calculator nou? Checked! Time to play with it?Canci!Go Anca, you have 2 processors to play Zuma with). Mai am niste jocuri online pe care le mai click-click de cateva ori pe zi, dar, cel putin pana pe la jumatatea lui octombrie, ma indoiesc ca mai am timp de role-playing pe forumuri.
V-am mai spus de Nationstates, un site in care iti conduci tara prin niste setari foarte simpliste (comparativ cu celelalte zone unde mai „exist”, Cybernations, OGame, Ikariam, Galactic Imperia, Global Wars –suna impresionant, nu? in 20 de click-uri le rezolvi pe toate). Cel putin la Nationstates si Cybernations (in care actiunea se intampla o data pe zi) toata distractia este pe forumuri, unde fiecare se simte lider in parcare, bate campii despre conflicte imaginare din propria tartacuta sau distribuite in retea intre mai multe capete la fel de pline. Duse sunt vremurile cand aveam timp de asa ceva zilnic.
Anyway, intro-ul asta este ca sa va spun cum am ajuns la tipul asta, Max Bary, un australian care a scris niste romane vreo 3 romane sf si care la un moment dat s-a gandit sa faca un site (nationstates) de promovare a unei carti. S-a declarat fericit daca are 10000 de utilizatori, a primit 300.000. Recunosc ca, desi sunt veteran al site-ului, n-am citit cartile, dar ii citesc blogul, pentru umorul australian (imbinare a finetii britanice si-a tupeului american).
Iata si o mostra (finally, to the point!). In Nationstates puteai adera la ONU, vazut ca loc in care se propuneau motiuni („in toate statele ONU este interzis traficul cu fiinte umane”), devenite obligatorii pentru aderenti (ca in realitate). „Clearly this wasn’t anything the real UN wanted to be associated with”.

The other day I was digging through my Junk folder when I found an e-mail from the United Nations. I know what you’re thinking: “Wow! That is one politically astute mail filter.” But pretty much all email to my public address without the word “duck” in the subject, as requested in my contact page, gets flagged as spam, and the UN chose not to do that. Apparently arbitrary yet effective protocols for ensuring open communication aren’t something the UN wants anything to do with. Or maybe they have something against ducks. I don’t know. Whatever the reason, they went with the subject, “Notice of cease and desist.”

Naturally, it was about NationStates. It’s always about NationStates. I have [in my books] Nike shooting teenagers and Coke marketing Fukk, that’s no problem. But one player says something mean to another in my web game and they’re going to sue me into oblivion. Anyway, what upset the United Nations was that I put them into NationStates. It’s the place where players come together to debate and pass international law; in the five years the game has been running, they’ve implemented privacy safeguards, promoted religious tolerance, passed a universal bill of rights, and outlawed child labor, amongst 240 other resolutions.

Clearly this wasn’t anything the real UN wanted to be associated with:

Dear Mr. Barry,
It has come to our attention that you are operating an online game called “NationStates”, www.nationstates.net, and that this game uses the UN name and emblem, without authorization…
We therefore demand that you immediately cease and desist from using the United Nations name and emblem in the above-referenced online game, and that in the future you refrain from using or making any reference to them in connection with your activities.
[ Full Letter ]

My first reaction was pride. Receiving a threatening letter from the United Nations; I finally felt like I’d done something with my life. Also, there is something inherently amusing about UN threats. I mean, I think the UN does a lot of great work, but let’s face it, they tend to specialize in demands backed by the threat of further, even more stridently voiced demands. Frankly, “You are hereby ordered to cease and desist” was a lot scarier before I got to “says the UN.”
But they did have a point. In 2002, I whacked the United Nations into my game, complete with copyrighted emblem, not so much in parody as to say, “Hey, look, this is just like the real UN.” I can’t remember ever thinking about the legal consequences; I probably assumed that even if the UN noticed, they’d have plenty of blood-thirsty dictators and international war crimes to prosecute before me. But what with Saddam behind bars and all that world peace you’ve been hearing so much about, I guess they worked their way down to me.
I wondered whether it was worth fighting. It would probably be eight years before they got inspections organized, and by then I could keep moving my UN references around where they wouldn’t find them. And it could be great fun. I could represent myself and wear cheap suits and tell the court that it was on trial. But for that to work, I would need an opponent who might actually be embarrassed by the expense and public profile involved in a petty IP lawsuit, and I just wasn’t confident the UN falls into that category. That the single biggest label on the front page of the UN web site is “Copyright, United Nations, 2008” struck me as an ill omen. Also, I do support the UN. I mean, sure, it’s about as functional as a cat with 192 heads, and a lot of those heads are corrupt. But at least they’re trying. At least the heads have to look at each other. I feel like if I’m going into legal battle with somebody, it probably shouldn’t be an organization whose foremost goal is world peace.

Plus I got a lawyer’s opinion, and he said I was blatantly in the wrong. So I decided to cave.

So now I have to rename my UN. I was tempted to go with something a little insulting, like “Discordant Nations,” or “Ridiculously Petty Bureaucracy of Nations Who Should Have Better Things To Do.” But no, that would be sinking to their level. NationStates now has a “World Assembly.”

Status:"...but we will never forget'

You will never forget what?

Ce?

Scuza-ma, credeam ca sunt invizibil

Daca vrei te las in pace.

Nu... ca sa fiu sincer, as sta de vorba. Ai timp de-o poveste?

Da

Zi-mi o chestie, cat de tare te gandesti la trecut?

Adica?

Adica la lucruri care s-au intamplat mai mult sau mai putin demult, la lucruri care te-au afectat candva suficient cat sa zici ca aia a fost cea mai neagra perioada din viatza ta.

Am avut si eu decesele mele in familie

Nu, nu ma intelegi. Ma refer sentimental.

Aha.

Te gandesti vreodata la ce ti s-a intamplat rau?

Uneori.... dar, de obicei, ce am compenseaza, sau chiar vindeca ranile. Nu uit, insa, daca asta vrei sa spui.

Atunci poate ai sa ma intelegi mai bine.Daca ce ai nu reuseste sa vindece prin ce-ai trecut? Daca totul merge perfect in actuala relatie, dar tu periodic gasesti urme ale uneia vechi?

Ce fel de relatie perfecta este asta?

Corect, « perfect » nu este termenul.

Sau poate ca este.

Sa n-o mai lungesc: cu... multi ani in urma, exact ieri, am aflat ca prietena mea de atunci pe care o iubeam la nebunie si in care aveam incredere totala... „nutrea sentimente pentru altcineva”.

N-am sa spun ca-l iubea. N-am sa ma incurc nici in cuvinte: stiam ca tipul exista, ca se da la ea, dar cand o intrebam imi spunea ca „e doar cineva simpatic”, ca „e interesant sa aiba un admirator” si ca „n-are ce-mi ascunde”.

Nu stiu cat stia ea ca este sapata. Atunci m-am dus acasa, aveam niste probleme in familie si mi-am luat gandul. Dar a doua zi, exact azi cu multi ani in urma, am fost singur acasa toata ziua.

Am avut timp sa pun cap la cap lucrurile, sa vad (ce verb bun: sa vad) lucrurile cu alti ochi. N-am sa recunosc niciodata cat de mult am plans in ziua aia. Sau cum m-a afectat.

Nu vreau sa intru in detalii. Nu sunt importante. Tipa ma iubea pe mine, il iubea pe el, credea ca ne iubea pe amadoi, ma rog, nici nu mai conteaza.

N-a mai contat nici atunci, si stii de ce? Pentru ca nu despartirea in sine ma durea. Ci modul cum s-a ajuns la ea. Cum am fost dus de nas, poate cu intentii bune („n-am vrut sa te ranesc”), dar totusi, dus de nas.

Si m-am simtit asa si dupa aia, cand, cu diferite ocazii, mai aflam un lucru pe care nu-l stiam despre relatia noastra.

De exemplu, la vreo luna am dat absolut intamplator de niste salvari facute de ea discutiilor de mess cu el.

Am aflat ca eu stiam ca iese in oras cu parintii si de fapt ea se ducea sa discute pe mess cu el (era din alt oras). Sau ca mie imi spunea ii da unul-doua bipuri pe zi si de fapt seara purtau conversatii intregi prin SMS. Nici macar nu-i declara dragoste eterna. Dar se intampla pe la spatele meu. Aveam atata incredere in ea ca nu vedeam semnele pe care le vazusem cu alta ocazie.

Stai sa inteleg: spui ca a fost cu mult timp in urma.

Pe la inceputul facultatii

Si nu vorbim de E.

Nu, nu era ea

Atunci de ce te agati?

Ce cuvant fain ai gasit. Ma agat. Ma agat sa nu uit. Sa nu uit ce mi s-a intamplat atunci. Sa am grija sa nu se mai intample.

De ce?

N-am explicatie. Mintea mea refuza sa uite. Ai zis de vindecat ranile; asta este cicatricea mea.

Dar n-o sabotezi pe E?

E nici nu stie toate astea. Cumva, in tot timpul asta ea n-a vazut ca eu am propria aniversare astazi. Aniversez cea mai urata zi din viata mea.

Crezi ca este... bine?

Este trecut. Stiu asta. E nu este D (asa o chema), situatia este diferita. Imi merge foarte bine cu E, m-am mai intalnit si cu persoana respectiva, toata amintirea asta n-are valoare pentru comportamentul meu. Atata ca in perioada asta anului, imi aduc aminte....

Imi aduc aminte cum era inainte, cum eram sa am incredere totala ca pot sa nu stau cu ochii pe cineva

Nu suflet pereche si prostii de astea... pur si simplu aveam incredere ca, daca apare ceva, luptam impreuna. Dar, de atunci n-am mai avut niciodata incredere intr-o fata atat de tare.

Au mai fost fete dupa D, si nu lipsa increderii increderea ne-a despartit

Nu stiu daca ma intelegi: am pierdut senzatia ca pot fi atat de liber sa ma incred in cineva. Si oricata incredere am in E sau oricine altcineva, am pentru ca trebuie, nu pentru ca inima mea imi spune sa am incredere.

Concediu2008 (partea 2 din2)

Viena... Viena a fost o nebunie inceputa inca de prin iulie, cand ne-am dat seama ca, mai degraba decat un concediu prelungit in care sa stai si sa dormi in alt pat decat al tau am prefera sa sarim dintr-un hotel in altul si sa vizitam pe rupte. Am piratat ce s-a putut din cele doua saptamani de buchisit netul in cautare de oferte ale lui Florin (saru’mana, nashu’) si in final am gasit o chestie cu plecat din Piatra, ajuns dimineata in Timisoara, vizitat pana seara cu plecare la Arad, de unde plecare la Budapesta si ajuns dimineata, vazut pana seara cand plecat la Viena Ajuns dimineata acolo, vizitat-cazat-vizitat-dormit-vizitat-decazat-vizitat si plecat, practic, a doua zi seara inapoi la Arad. (stiu, greu de inteles si complicat; dar noi vroiam back-packing).Totul in 100 euro de persoana transportul si 64 euro cazarea. Si, best, totul in week-end-ul in care sarbatoream 2 ani de la nunta.
In final am renuntat la Budapesta, pentru ca CFRul ne-a spus ca oferta de transport (50 euro/persoana dus intors Arad-Viena) nu trece prin Budapesta. Va dati seama cati Dumnezei si-au luat cand ne-am trezit dimineatza in Keleti).

Luand-o cu inceputul, am pornit cu masina (da, cu Dacia) intr-o noapte prin chei si serpentine (recomandat!! faceti Cheile noaptea; va ia dracu’ daca faceti pana sau aveti avarii, dar ultimul lucru care va trebuie este sa dati de trafic greu prin serpentine). Tras pe dreapta pe ici pe colo pentru somnul soferului (stiati ca Dacia Supernova are banchetele din fata rabatabile complet? Stiti ce bine se doarme? :D ).
Ajuns in Tarnaveni si descoperit ca drumul cu finantare europeana Tarnaveni-Alba Iulia arata ca un forestier cu buldozere. Stanga imprejur, ajuns la Medias (frumusel, mai ales de deasupra, cand iesi din serpentinele lui) (a doua imagine e un fel de terasa amenajata in si sub macheta avionului, intr-un satuc).
Alba-Iulia in viteza (“il vedem la intoarcere”) Sebes, Orasova. Coloana kilometrica ce serpuieste prin oras, pe care incercam s-o ocolim (da, explorari off-main-road prin Orsova, da’ degeaba, tot intre tiruri am ajuns). Stop pe traseu spre Deva, impreuna cu coloana; nu chiar am inteles de ce. Deva. Cu cetatea in reconstructie, telecabina functionala, si noi sperand ca dorinta de a vedea Timisoara justifica trecerea in viteza prin atatea orase faine. Parasit Europeana si luat spre Lugoj, pe niste drumuri hunedorene incredibil de bine intretinute; asa cum simti (negativ) cand intri in judetul Neamt, la fel simti cum intri (si ulterior iesi) de pe drumurile din judetul Hunedoara. Alta aglomeratie inainte de Timisoara.
Ne-am oprit langa centrul istoric si am plecat sa-l vizitam. Un parc mare, fara copaci, doar pietonal si gazon. Cladirile, agonie si extaz: refacuta, daramabila, refacuta, daramabila. Parteruri comerciale si locuinte deasupra. In parc, perturband modalitatile de a face poze, umbrelutze. O catedrala acolo din care nu-mi aduc aminte multe. Daca ar fi sa compar acest centru cu ceva, ar fi strada Cuza Voda din Iasi, dar cu mai multe cladiri.
Imediat ce parasesti acest parc si sirul de cladiri ce-l inconjoara, dai de un oras incredibil de modern: cladiri inalte, firme moderne, bulevarde largi.
A privi Timisoara doar ca oras istoric este o greseala. Prin comparatie Aradul (o poza in stanga), in care am ajuns mai tarziu, mi s-a parut a fi un oras mai plin de cladiri vechi. Dar Aradul pare incremenit in vechimea lui, parca de fiecare data cand s-a vorbit de investitii... moderne in Banat crema a luat-o Timisoara, Aradul ramanand cu profilul ante revolutionara, cu cladirile anterevolutionar pictate. Emit judecati dupa doar cateva ore de stat in orase, si stiu ca e nedrept; Aradul nu e un fel de Bicaz in care s-au inchis industriile, ci lucreaza din plin vagoanele, textilele, componentele electrice. In Timisoara in schimb parca vezi industrii noi, case mai demne... pana si oamenii, in Timisoara parca sunt mai... tantosi. In Arad sunt... ingineri.
Mi-a parut foarte rau ca din cauza timpului pierdut prin diferite coloane n-am reusit sa stau mai mult in oricare din orasele astea doua. In Timisoara am ratat pana si Bega, iar in Arad am ajuns dupa 5 seara. In fine; parcat in Arad (care este la fel; de enervant ca si Piatra in privinta locurilor de parcare “free”); dormit vreo doua ore; ars gazul cele 35 de minute cat a avut trenul intarziere. Dormit pana la Viena.
Viena... Intri cu trenul in oras si ramai surprins de starea cladirilor. Una nu vezi darapanata, murdara in vreun fel, si asta de la periferie pana in centru. Toate au ceva comercial la parter si locuinte deasupra, si sunt foarte pastel colorate (roz pal langa galben pal langa albastru). Se repeta, dar nu se repeta, si m-am trezit amintindu-mi (nu radeti) descrierea jocului Halo (in care impuscai acelasi gen de creaturi dupa fiecare colt): 30 seconds of fun over and over again. La fel si aici: casute frumoase over and over again, si, la fel ca si in joc, nu te plictiseai.
A fost un program infernal, in care am calarit metroul dintr-o parte in alta, de la un obiectiv la altul, eu si cu puiul meu si ne-am distrat la culme. Am ajuns la Viena vineri (asa a fost cu programarea), luni trebuia sa fim la servici amandoi, si i n cele doua zile am tras sa vedem cat mai multe. Stiam ca vom fi obositi, dar nu conta. Aniversam doi ani de la nunta, la Viena. Am hotarat sa ignoram muzeele si casele memoriale. Data viitoare. Initial am vrut sa povestesc ce si pe unde am fost, dar in final, din Viena am ramas cu impresia unui oras in care, chiar daca nu ai vazut obiectivele, tot ai vazut ceva frumos. Multe poze, facute (ca si restul) cu telefonul mobil (povestea lipsei aparatului foto, data viitoare).
Gara din Viena are “informatii-cai ferate”, si “informatii turisti”. Aici ti se da o harta gratis si esti indrumat unde vrei sa ajungi. Cum spuneam am “calarit” metroul (vizibil in cele doua poze alaturate) peste tot, caci pentru cei 5 euro cat e abonamentul pe o zi poti merge si cu metrou si cu tramvai si cu autobuz, si chiar ajung repede si se misca dintr-o parte in alta foarte eficient.
Palatul Parlamentului. Inca nu ne cazasem. Poza pe care o pune Valy pe portal pe post de “judgement call” este, de fapt, o statuie care sta in palma statuii din fatza. Ne-am promis ca revenim a doua zi aici, dar n-am mai avut timp.
Cazare. Hotel Ibis Vienna Meister, etajul 6. Televizor, cartela de access, wireless. Privelistea e mai luminoasa in realitate. In lateral se vede Prater-ul, celebrul parc de distractii.
Schönbrunn Una din emblemele Vienei, fost domiciliu imperial, usor inafara centrului orasului. Un palat mare (35 de minute turul de vizita), cu enorm de multe gradini in spate (inclusiv gradina zoologica este parte a acestor domenii). Nu am vizitat palatul, dar ne-am plimbat prin gradini si am fost la zoo.
Prima poza este in fata palatului (da, cu cheile in mana); Nu mi s-a parut o cladire... frumoasa neaparat pe dinauntru. Da’ maaaare. A doua este in spatele lui, unde este un covor de flori (vizibil in a doua poza de deasupra), terminat cu un ansamblu statui-fantana arteziana, dupa care este un deal cu alte statui si chestii pe el... v-am spus, e imens locul. Peste tot pe cladire sunt statui si sculpturi, majoritatea aurite.
Grădina zoologică din Viena nici nu se compara cu Targu Muresul. Cat spatiu avea strutul acolo (ceva mai mult decat cerbul pietrean), atat aveau cam toate animalele de aici. Cele mai exotice, de genul ursului polar, pinguinilor sau morselor aveau zona pietroasa si apa, iar bazinul era facut ca sa poti trece pe langa el si sa-i vezi la joaca.
Mai exista o cladire cum este solarul din gradina botanica ieseana, unde toate pasarile (plus lilieci) erau libere pe acolo, si treceai pe niste alei printre ele. La fel, exista o “birdhouse” in care, pe sectiuni treceai foarte aproape de locul in care pasarile zburau libere printre copaci. Plus girafe, rinoceri, koala, tot felul de animalute si pasari.
Din Shonbrun am plecat sa vedem Dunarea, ocazie cu care am dat (recunosc, intamplator) peste cea mai noua si moderna parte a Vienei, Donau City). De remarcat ca metroul avea o statie speciala in mijlocul podului, pentru oprit si privit Dunarea. Am facut poze si printre cladiri, chiar ai senzatia de Wall-Street-mai-curat (mai ales ca toate statiile de metrou sup raterane au un aspect cumva futurist).
Viena noaptea. Centru este inundat de lumina. Am vazut StephansDom-ul (noaptea e si mai ....infricosatoare, dar pozele noastre de seara nu sunt reprezentative, asa ca am ales sa postez pe cele facute a doua zi. Pentru o idee vedeti aici, aici si aici)....
... am facut poze cu fundul Operei din Viena, despre care, doua observatii sincere: spatele e mai frumos ca fatza noaptea, si ziua cladirea nu e mare branza comparativ cu restul Vienei.
Pietonalul e mare si plin de terase si bombonarii si parfumerii (plus ici colo o statuie, o biserica, un fast food).
Seara, am fost in Prater. Ne-am dat intr-o roata mai mare –superba privelistea o aveti mai sus in stanga- si in chestia vizibila in primul filmulet (si varianta “de la bord” in al doilea) Nu, nu am poze.Ma tineam cu ambele mani de bara de prindere (mai ales dupa ce, chiar la demarare, de la masinuta goala de langa s-a ridicat singura bara de protectie).
Dimineata. Cafea la Starbucks. RatHouse –primaria-, pe care tot asa, intai am pozat-o in spate si apoi am ajuns si la minunatia din stanga. Cascat gura. Inapoi la hotel, luat ghiozdanelele, plecat cu bagaje la cumparaturi (au o strada kilometrica, Mariahilfe, plina cu magazine si chestii). Seara inapoi in tren (care ne-a adus aminte de Romania, cu buda infecta, manelele din capatul celalalt al vagonului si aerul conditionat lipsa).

Ajuns la 5 in Arad, dormit pana la 7, plecat prin neguri catre casa. Ramas fara capacel de scurgere a apei din radiator langa Sebes. Cautat service prin Alba Iulia. Gasit un fel de praktiker si improvizat ceva din suruburi (yeap! Dacie. Alta poveste lunga). Trecut doua randuri de munti si cheile pana acasa. Dormit tun pana dimineatza, cand abia ne-am putut trezi. Ajuns pe la pranz la servicii.

Concediu 2008 (partea 1 din 2)

De vreo doua saptamani dorinta de a face ordine in poze s-a suprapus cu un back-up monstru pe care il fac la harddisk-ul de acasa. 250 GB de filme si documente si imagini si kituri si... si prostii o parte dintre ele, au trebuit sortate si filtrate, pana cand s-a gasit o forma care sa poate fi pusa pe vreo 40 DVDuri, spre pastrare. Nici nu mai stiu cand am facut ultima reinstalare a Windows-ului (cu back-upul de rigoare) pe calculator, dar am impresia ca are legatura cu proiectul la Oracle de prin anul 3. Dar daca tot asta e )b=log, macar sa fie pana la capat. Concediul.

Concediul meu a inceput direct la mare, cu 4 zile la Saturn. Vreme de vreme, nici prea-prea, nici foarte foarte, suficient cat sa ma balacesc pe saturate (vorba vine), sa ma innegresc stand in apa mai mult decat a reusit Anca sa se bronzeze pe uscat. Cam pe atunci pe cand Moldova era sub ape. Putine poze publicabile :D.
Prima poza este de la restaurantul Judvei din saturn, frumos amenajat cu gradina si rau artificial. A doua este de la jocul nostru mecanic preferat, AirHockey.
Ce am si vreau sa postez sunt cateva din Braila. Am mers cu masina pana la mare si inapoi, si la intoarcere ne-am oprit si in orasul lui Panait Istrati. Foarte frumoase fantanile din centrul, in trepte pana la Dunare.
Si, cel putin duminica dupa-masa, in Centru, o atmosfera placuta. Chiar mi-a parut rau ca am ajuns pe inserat si pana la Iasi era drum lung.
Inca o saptamana de servici, si apoi o zi la Targu Mures. Am mers cu masina pana acolo, pe la trei noaptea, si pot sa spun ca am avut o luna plina tot timpul. Deloc spooky, ma gandeam la un moment dat ca imi lipsea zapada. Putin trafic, luna aia peste tot in jurul copacilor, dupa cum ne invarteam. A fost incredibil de frumos, si deloc obositor. Fara poze, din nefericire.
Cu o luna inainte cand fusesem in Targu Mures ma asteptasem sa fiu tratat cu NemTuDom si ura de nationalitate. Nimic de genul asta, nici atunci (cand era sambata si cautam disperat un capacel de radiator de masina) si nici acum. Nici macar puzderia de steaguri ungare pe la geamuri (ba mai mult, mama, care a ajuns inainte la Targu Mures chiar de ziua Ungariei, a remarcat lipsa completa a steagurilor ros-alb-verzi). Chiar mi-a placut ca intr-un magazinas de cartier niste vanzatoare tinere, vizibil unguroaice, incercau sa se intrebe intre ele in romana care este pretul la un produs; totul pentru ca eram eu acolo.
	La ceasul (functionabil) cu flori	Palatul Culturii din Targu Mures
Revenind, imaginile astea sunt din cele doua catedrale care marginesc parcul central ���parcul trandafirilor-. ���Catedrala Mare��� are o forma aproape patrata (vezi aici). Imaginile dinauntru sunt de-o veselie molipsitoare: rosu, langa galben, langa albastru, pe niste sfinti de loc ponositi, si, desi mozaicul cu Maica Domnului si Iisusul de pe cupola sunt gigantici, nimic nu da senzatia aia de ���Dumnezeu apasator���, specifica Moldovei.
	sursa	&nbsp
Catedrala mica este de partea cealalta a Parcului Trandafirilor si este o reproducere la scara a basilicii Sfantu Petru din Roma, si motiv de disputa intre parohiile ortodoxa si catolica. Pe noi ne-a surprins lumina abundenta: cupola este inconjurata de ferestre prin care patrunde in valuri lumina, iar balconasele nu au picturi pe ele; sunt albe, cu ceva modele aurii pe ici pe colo, dar mai degraba modele laice. In plus, (in ambele catedrale) scaune (nu banci), nu doar pentru cantareti si babe; ca la catolici.
Am vrut sa vedem doua lucruri: gradina zoologica si restaurantul medieval Excalibur	&nbsp	sursa
Gradina zoologica ne-a lasat cu inima stransa: contruita pe unul din dealuri, pe o suprafata mare pentru majoritatea animalelor, are custi de, cat sa zic, 5/5/5, pentru vulturi si acvile si pasari de astea mari. Efectiv ni s-a facut mila. In rest, destule animale exotice, si relativ bine intretinute (imi aduc aminte cand am vizitat Buhusiul, care fata de Piatra, avea mai multe animale in zoo si mi se facuse mila de cat de jerpelita aratau; aici leii nu erau jigariti, leoparzii nu aratau scheletici). Daca ajungeti, merita vizitat, pentru multimea de vivarii
Si daca ajugeti in Targu Mures, merita sa mancati de pranz la restaurantul Excalibur. La un demisol amenajat medieval, cu hangite, si platouri. Chestia din imagine era 400 de mii, era gandita pentru doua persoana, dar 3 persoane hamesite n-au reusit sa termine ce-i acolo.
Au urmat doua saptamani de vegetare la Piatra si apoi Viena