… parintii
cu copii la scoala au o sansa unica: sa se uite la ora de religie din semestrul
I si sa isi dea seama daca li se pare utila pentru copii lor.
Punctez
ca e o discutie separata despre utilitatea orei de religie, si aici intervine
marea sansa: nu trebuie sa te gandesti *acum* la principiul “trebuie sa invete
copilul religie?” ci trebuie sa te gandesti daca religia pe care a facut-o
copilul in primul semestru trebuie continuata. Cu alte cuvinte, judeci profesorul
de religie din semestrul 1, si nu conceptul de religie.
Pare
o chestie integrata, dar nu e. In viziunea mea, cea mai nociva chestie pentru
ortodoxism este conducerea Bisericii Ortodoxe Romane, cu banii ei, cu masinile
ei, cu tupeul si nesimtirea ei, cu mita de care e acuzata, cu minciuna pe care o propaga si cu oamenii de la varful ei care numai sfintenie nu emana (alegeti dintre link-urile de aici, aici, aici, aici, aici...). Daca Sinodul BOR ar
disparea intr-un nor de fum, daca arhiepiscopii si arhimandritii murdariti (link-uri, link-uri, link, link) ar
fi indepartati si daca biserica ar ramane sa fie reprezentata de preotul local si de profesorul de religie, ar fi infinit mai bine pentru credinta. Nu
ca astia din urma ar fi puri, departe de mine gandul asta; toti sunt oameni, dar cum spunea
justificarea unei sentinte la un proces, Sinodul se foloseste de influenta sa
pentru a propaga raul, sau, mai exact, pentru a nu lua masuri de limitare a
excesului, a coruptiei, a favoritismului. Credinciosii vor exista si fara BOR,
si isi vor aduce aminte ca nu trebuie sa te inchini la Biserica, ci lui Dumnezeu.
Si
atunci, daca te iei dupa BOR, dupa ce face si dupa cum judeca, nu ti-ai da
copilul sa fie invatat nimic de astia; te uiti in manuale si descoperi ca
furtunile sunt pedeapsa lui Dumnezeu, ca daca nu te inchini te calca masina si inundatiile te lovesc pentru ca esti pacatos.
Dar
totusi, e normala o ora de religie comparata in programa de invatamant (desi nu
sunt sigur ca e normal sa ai si note la ea). SFistul din mine si-l aminteste pe
Carl Sagan scriind in “Contact” ceva in genul “nu as putea alege ca
reprezentant al umanitatii pe cineva care crede ca 95% dintre noi suferim de o
forma de iluzie in masa”. Sa stii rolul in istorie (adevarul, nu bullshit-uri)
sa te intrebi de unde-s elemente comune si cum s-a ajuns la cele particulare,
sa intelegi de unde diferente si de unde asemanari, asta ar trebui sa fie ora
de religie; totusi, religia la modul general nu-i invata pe copii sa sparga
geamuri, le cere sa fie mai buni. E adevarat, daca esti bun pentru ca te bate
Dumnezeu atunci esti un om de tot rahatul, dar totusi o ora care sa dea niste
lectii de morala e binevenita, mai ales la copiii mici care nu fac educatie
civica sau filosofie sau alte discipline cu capitole de morala. Ideal, morala
se invata de acasa, stiu, dar ideal n-am avea discutia asta.
Dar
nu mi se pare normal ca al meu copil sa trebuiasca sa stie pe de rost tipurile
de haine bisericesti, diferite elemente de arhitectura ale bisericilor sau
cantece ecumenice. Si asa ajungem la profesorul de religie, cel care ia programa
scolara propagandistica a Bisericii si o adapteaza.
Relatia
mea cu profesorii de religie a fost 50/50: In primara am avut profesoara
obsedata de cantece bisericesti, dar mai dornica sa ne arate un Dumnezeu-apropiat-de-copii
decat Dumnezeul-care-pedepseste; ne-a carat la spovedanie si impartasit, ne-a pus
sa ascultam slujba, si, desi cred ca se poate trai si fara asta, am s-o citez pe
sotia mea spunand: “Si ce daca te-a pus sa faci toate astea? A fost rau?” Am
avut apoi (gimnaziu) fanatica proaspat iesita de la Seminar, vizibil virgina,
singura si netrecuta prin viata, apasata de "povara" pacatului
original. Am avut apoi profesorul de religie vesel, cu povesti care intuiau un
trecut nu chiar “pur”, inlocuit temporar de o profesoara cu copil, vesela, mai
simpatica noua decat profa de Cultura Civica ce era setata in limbajul de
facultate de drept. A venit apoi (liceu) preotul paroh de la Biserica
spitalului, cel care a spus textual ca "a pune telecomanda in mana unui
copil este ca si cum i-ai pune un cutit" (ca la o luna sa fim singura
clasa care a raspuns chemarii lui de a veni sa ne uitam la televizor la un
material despre Tara Sfanta) apoi un preot?profesor? de care nu-mi aduc aminte
nimic si, la final, un preot de care imi aduce aminte actualul Papa, cu care
putea discuta orice si de care voi regreta mereu ca nu m-am dus sa ma cunune,
pana si pentru simbolismul momentului.
Problema
mea cu tot paragraful anterior e ca eu am fost prezent la orele alea, dar toate
lucrurile bune au fost "gratie" oamenilor din spatele catedrei, nu
materiei, nu Bisericii. Biserica s-a "ingrijit" sa avem o materie
monotona si marginita, toate discutiile despre comparatii, moralitatea si despre
aplicabilitatea unor norme le-am avut cu oamenii.
Dar
cum e normal ca Biserica sa se protejeze si sa-si raspandeasca credinta,
"atacul" contra orei de religie nu este o lupta cu BOR, si este (o
magarie de) marketing a acesteia ca a transformat discutia asa.
"Lupta" este cu Ministerul, care ar trebui sa respecte toate
celelalte prostii care le baga pe gatul elevilor (suportarea in aceeasi grupa a
copiilor cu probleme de comportament, tolerarea abaterilor si nesanctionarea
lor publica sa nu-i stresezi pe vinovati, etc) si sa accepte ca informatii
despre *toate* religiile trebuie integrate in educatia copiilor (din motive de
cultura, istorie, traditie).
Altfel e
pur si simplu indoctrinare crestin-ortodoxa.
Si
aici intervine, cum spuneam, profesorul de religie. Daca v-a placut ce v-a
povestit copilul vostru ca s-a facut in semestrul 1, semnati ca vreti asta si-n
semestrul 2! Dar
semnati nu pentru ca va bate Dumnezeu, ca asa zice popa sau va preseaza
directorul, ci doar daca simtiti ca a fost bine pentru copil. Dar daca simtiti
ca al vostru copil merita mai mult decat sa repete papagaliceste “omul s-a
nascut din Adam si Eva”, "vaccinurile sunt interzise" si "card citit invers inseamna drac" lasati-l sa stea in timpul asta in biblioteca scolii si
sa citeasca Jules Verne.
Fiti
convins ca daca nu e genul sa citeasca, atunci isi va face tema la mate si tot va iesi mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu