Dochia versus Fantanele

Vroiam sa sortez poze de vacanta, dar o discutie cu un prieten mi-a adus aminte de unul din cele mai ciudate momente, coborarea de la cabana Dochia la cabana Fantanele. Ambele sunt pe Ceahlau, prima in varf, a doua la vreo ora de urcat din statiunea Durau. Impreuna cu Izvorul Muntelui (care este de partea cealalta, la baza) sunt cele 3 cabane de pe munte.

La Dochia poti suna sa faci rezervare. Ti se cere nume si numar de telefon, ti se cere sa suni sa confirmi. La Fantanele nu ti se cere nici o data de identificare. Astfel incat, cand ajungi in varful muntelui la Dochia, se stie cine esti si esti repartizat (atentie: “vreau 6 paturi” nu este echivalent cu “vreau o camera cu 6 paturi”!). Cand ajungi la Fantanele te poti trezi (ca noi) cu urmatorul dialog:
—Buna ziua, ma numesc X, am o rezervare.
—N-ai domnule nici o rezervare, cabana-i plina!
—Cum adica n-am rezervare?! Am sunat.....
—Cand ai sunat?
—Cum cand…?!? si haraieli in continuare, pana cand convingerea ta il face pe cabanier sa-si aduca aminte de telefonul/ceva detalii din telefonul tau. NU se verifica, registre, NU se cauta in rezervari. Grupul nostru de 6 a fost scos dintr-o camera (si aia obtinuta cu greu) si mutati in cate doua casute + o camera deoarece doua grupuri identice au facut rezervare pentru aceeasi zi si s-a constientizat acest lucru numai dupa ce sefa celui de-al doilea a facut criza de isterie la receptie: “Cum se poate asa ceva!?!?!”
Si limbajul... la Dochia nu mi s-a intamplat niciodata sa fim tratati altfel decat.... amabil. Cand am ajuns pe la ora 2 la Fantanele nu am gasit decat un cuplu de batrani pe post de cabanieri-bucatari-ospatari-cameristi-femei de serviciu (mai exista o masa musculara care nu-stiu-ce-functie-o-fi-avand, Fanel, care ziua sparge lemne si noaptea face pe paznicul, dar el nu se amesteca la de astea). Femeia era la schimbat asternuturi, ca urmare Mosul a ramas singur la doua gemulete diferite: bucatarie (era pranz si turisti hamesiti) si bar-receptie (cu turisti pe picior de cazare sau... insetati). La un moment dat, mosul striga de la fereastra bucatariei catre turistii de la bar:
—Voi acolo la bar, ce doriti?
—O sticla de apa si un suc.
—Apa? De ce n-ati baut apa in Durau?!?!
—?!?
—Veniti aici la mine sa-mi beti apa. Trebuia sa beti apa in Durau!!
Da, tipa la ei cu naduf. Si era miezul zilei, si toata sala de mese a cabanei se uita incredula.
Si mai grav, erau multi straini. Ii puteai auzi vorbind in maghiara, engleza sau germana. Nu stiu sus la Dochia, dar la Fantanele bucatareasa se intelegea la un moment dat prin semne cu o englezoaica.

Plus mici detalii care pur si simplu iti lasa o senzatie de acru: Dochia avea meniu scris de mana, actualizat zilnic, la Fantanele fiecare turist care intra pe usa intreba acelasi lucru: ce e de mancare si ce preturi. Cred ca mosul se stresa singur doar repetand acelasi lucru “over and over”, desi avea montat pe gemuletul de la bucatarie o tabla pentru scris cu creta. La Fantanele nu erau decat doua-trei feluri de mancare, scumpe, in timp ce in varful muntelui erau mai multe si mai ieftine (12 Roni omleta la Fantanele?!?! Pana si la Dochia erau 7). Ironic, tot la Dochia erau si niste date de identificare a societatii care administreaza (Durau SA), in timp ce la Fantanele.. nimic. N-ai decat sa te plangi afisului mare de deasupra usii “Va asteptam in orice anotimp”.

Nu cred ca e vorba de rautate (desi articolul de aici nu-mi iese din minte). Intrebat frumos si calm (da, parca eram la trainingurile-tip de mediere a conflictelor), mosul ma serveste aproape linistit. Femeia e oricum mai linistita si impacata cu situatia:—Aveti ospatari la servire?, o intreba cineva, la un moment dat.
—Nici ospatari, nici cameriste, nici paznici, nici nimic. Numai noi doi
—E ceva obisnuit, sau doar week-end-ul asta sunteti mai ocupati? preiau discutia.
—Nu, asa e tot timpul. Numai noi doi suntem. Ne mai ajuta nepotii si copii cand pot, dar au si ei servici, nepotul meu e in practica... e la Facultate la Istorie, saracul, si are de invatat.
Mai tarziu, intrebat la cat deschide bucataria (duminica) dimineata, mosul imi spune amar: la 5 jumatate, noi ne trezim sa spalam toaletele.

Am fost si in alti ani la Fantanele si nu erau astia doi. Nu era situatia asta. Doar ca si sus la Dochia erau alti cabanieri fata de cei cunoscuti, si nu s-a intamplat ca la Fantanele.
Si, desi la un moment dat aveam si eu impulsul pe care il avea la miezul noptii niste petrecareti (“Baaa! Hai peste mos sa-l batem, ai auzit ce urat vorbeste?!? Si nici nu ne da de mancare”), uneori mi-era si mila de saracul pensionar: intr-adevar, erau prea putini oameni (cabana e la o ora de Durau, orice turist de “week-end” care ajunge in statiune poate urca pentru o masa la Fantanele).
Doar ca in Durau ne-am intalnit cu o colega de liceu a verisoarei Ancai. Absolventa de Liceu de Informatica, vindea gogosi in Durau. Cati credeti ca n-ar vrea sa lucreze la Fantanele, chiar si sezonieri?