Bine ati venit pe blogul meu
Nu al universitatii.
Nu al facultatii.
Al meu.

Daca ati ajuns pana aici, probabil ca stiti cine sunt.

vineri, 27 iulie 2012

NU votez la referendum


… dar inainte de a sari la mine, voi, toti cei pe care v-am batut la cap la precedentele alegeri cu “importanta votului” ascultati-ma o clipa. Ca m-am gandit mult cum se impaca principiul suveran al consultarii poporului (in care cred) cu ce se va intampla duminica.

NU votez la referendum pentru ca asta nu e consultare populara, asta e manipulare pe fata. A merge acum la vot inseamna a spune ca oricand apare o noua majoritate, dam 20 milioane de euro sa vedem daca populatia vrea sa schimbe si presedintele. Constitutia prevede clar: il suspendam pentru incalcari grave ale Constitutiei. Tradare, incalcarea legilor, trafic de influenta, mergand chiar pana la participarea la manifestatiile electorale ale unui partid (unde ti-e echidistanta, Crin?).  Faptul ca si-a numit cunoscuti  in ministere NU e incalcarea Constitutiei, e “echipa”, iar Ponta ar trebui sa taca avand in vedere ce cretinoizi a plimbat pe la ministerul Educatiei. Faptul ca i-a zis aleia tiganca imputita in masina personala intre patru ochi cu nevasta nu este incalcarea Constitutiei. Si oricum, intre un presedinte spurcat la gura si unul manierat dar penal ca Bombonel, al doilea sa stea la puscarie iar primul sa vina sa tina in frau specimenele useliste care, de cand a plecat, si-au dat in petec.

Un alt motiv pentru care NU merg la vot este ca sunt milioane de vite in tara asta, si ei(ele) vor merge. Vor merge si oameni cu capul pe umeri si cu credinta sincera ca trebuie votat DA, si nu ma adresez lor; dar vor merge si multe vite*. Ele vor cere ca Base sa fie demis nu pentru ca a incalcat Constitutia, ci pentru ca le-a taiat pensiile nesimtite, ca i-a pus sa munceasca pentru ajutoare sociale, ca asa le spun Antenele sau pur si simplu pentru ca li se da o bere la birt daca fac dovada votului. Ori daca sistemul cere sa se adune jumatate +1 din populatia tarii pentru a sustine ca detractorii au dreptate, solutia nu este sa te duci la vot sa spui NU, solutia este pur si simplu sa nu te duci la vot daca nu esti de acord cu detractorii. Mai ales daca nu bei la birtul din sat, chiar nu ai ce castiga.

Poate ar fi ceva de spus despre datoria cetateneasca.  Dar o vorba spune ca atunci cand esti intre oameni, fii om; cand esti intre caini, fii lup. Nu cred ca va fi un referendum corect. Oameni adusi cu forta, planuri de interventie cu voturi, neutilizarea softului care sa previna votul multiplu, etc, etc. Dar poate mai important, nu cred, sincer si cu tarie, ca Pontanescu actioneaza pentru binele Romaniei. Nici macar nu cred ca Voiculescu, Antonescu si Ponta cred ca actioneaza spre binele Romaniei; cel mult isi zic ca Romania poate suporta acest soc (infinge-v-as cursul de schimb in gat, pana va iese prin fund!) si ca apele o sa se linisteasca dupa alegeri; probabil ca il cred pe Voiculescu cand le spune ca vitele o sa fie tinute in frau, cum au mai fost si inainte, iar BNR o sa cedeze si o sa tipareasca moneda, etcetc. Ca urmare datoria cetateneasca este sa ma prevalez de ce mi-a mai ramas din Constitutie si sa-mi folosesc toate armele pentru a ma apara. Iar cea mai puternica arma acum nu este buletinul de vot, ci neprezentarea. NU m-ati convins, Pontanesti, Ciutaci, aplaudaci si vite care improscati cu noroi prin comments-uri, televiziuni si site-uri si ca va pasa de interesul cetateanului. Cat despre diferite ONGuri si “societati civile”, sa se taraie in vreo groapa comuna si sa moara, ca n-a sarit nici una cand toata Europa striga ca se incalca Constitutia, sar acuma cu “valentele democratiei”. Te si apuca scarba.

Si ar mai fi un motiv pentru care nu merg la vot: ma simt luat de prost. Simt ca sunt luat de fraier, ca sunt tratat ca ultimul cretin de Antonescu, Ponta si Voiculescu. Mai mult, de cand au venit ei simt ca Europa ma priveste ca pe membru unei tari de prosti, imi sta in minte replica lui Cioaba despre “Tiganeala din Parlament”,  il revad pe Ponta admonestat pe fata sau prin aeroporturi de lideri europeni; imi imaginez doua palme pe obrazul primului ministru al Romaniei de la seful Parlamentului european si, peste toate, il aud pe Antonescu cum imi spune sfidator ca toate astea, si cursul de schimb, si plagiatul lui Ponta, si “sinuciderea” lui Nastase, si incalcarea legilor, si planurile viitoare de desfiintare a DNAului, si schemele comuniste de manipulare, toate astea nu conteaza, sunt diversiuni basiste, Europa intreaga este proasta si manipulata de Basescu, iar USLul are dreptate, USLul este singurul care are dreptate.
Am fost la toate alegerile de pana acum, m-am uitat la dezbateri, am cantarit si am decis. Acum nu am ce decide. USLul nu raspunde la interpelari, se face ca ploua cand este prins cu ulceaua mica, face gainarii de ultim hal (vezi "vila lui Basescu”), inventeaza plagiate, refuza dialogul si, de fiecare data cand este prins, da vina pe Basescu. Ponta a plagiat—e o intoxicatie politica a lui Basescu. USLul a semnat ca se angajeaza sa desfiinteze DNAul—Ponta spune ca e o intoxicatie PDLista, chiar daca celelalte parti au confirmat. Europa ne trage de urechi—e dezinformata de Basescu.
Cat de vita ma credeti?

*Iar de voi, cei care chiar ati stat si v-ati gandit si credeti sincer ca este mai bine pentru tara ca Basescu sa plece, imi pare la fel de rau pe cat va pare voua de mine. Cei care considera ca doar vitele voteaza DA se inseala la fel de mult pe cat cred vitele ca daca nu esti cu USLul esti basist.

13 comentarii:

  1. Mugurel, sa zicem ca nu mergem la vot.. ce ma face sa fiu convins ca eu, daca nu merg la vot, pe tabelul de semnatura nu va aparea "semnatura" mea ca am votat? Banuiesc ca stii istorioara legata de cele 2000 de voturi puse noaptea in perioada alegerilor cand a iesit prima data Pinalty la Piatra Neamt...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recunosc, Andi, ca asta e singura mea problema practica cu neprezentarea la vot. Sper doar ca la nivel de tara observatorii isi vor face mai bine treaba decat la Piatra in noaptea cu pricina (si nu doar atunci).
      Faza e ca daca se vrea sa se adauge voturi, oricum se vor adauga. Nu vad de ce ar trebui sa le usurez munca; sa se chinuie sa-l falsifice pe al meu. Un pic acolo, nu e greu, dar sa stiu ca a trebuit facut ceva pentru ca votul meu sa apara pe o lista.

      Ștergere
  2. Se vede ca nu stii in ce mod au ajuns sa traiasca taranii, ca nu ai bunicii care locuiesc la tara sau ca nu ai rude care lucreaza in domeniul medical, functionari publici sau care sa fie in invatamantul preuniversitar ca altfel nu ai mai fi gandit asa.
    Eu, fac parte dintr-o astfel de familie! Nici in perioada Comunismului nu le-a fost atat de greu, cum le este acum!
    Fiind saracie mare atat spaga cat si coruptia au devenit aproape legalizate la noi!Nu ai cum sa acuzi un om cu studii universitare care primeste diverse foloase necuvenite cand el nu are cu ce trai altfel iar locuri de munca la noi, nu sunt sau statul nu-ti da dreptul la 2 joburi!Da, poti acuza fostul Ministru al Turismului ca a astfaltat drumul de la Tusnad la Lacul Sf. Ana, primind o spaga de 2 mil. euro!

    Sa nu crezi ca la mine primeaza interesul personal, am spus despre profesiile rudelor mele pentru ca insumate sunt o multitudine de categorii sociale nemultumite de fostul Prim Ministru Boc.
    Priveste in urma si vezi cat erau salariile in perioada cand era Tariceanu Prim Ministru si unde au ajuns acum dupa Boc si marele om de cultura al Iasului Mihai Razvan Ungureanu.
    Numai cine a avut de castigat de pe urma lui Boc si a lui Mihai Razvan Ungureanu poate sa spuna ca nu se duce la vot!

    Am sa ma duc la vot pentru ca vreau o schimbare si pentru a avea speranta ca va fi mai bine!

    Sa inteleg ca a fost finantata serios Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor din Iasi pe perioada PDL-ului (prin oameni ca Prof.Spanu,Prof.Oprea) si atunci nu doresti sa se schimbe conducerea?!
    Lupti pentru interesul Facultatii contra Interesului Public!
    E normal?

    Unor femei coplesite de inundatii li se dau Pantofi cu Toc de catre Ministrul Dezvoltarii si Turismului?
    Din nefericire si parintii mei au trecut prin inundatii in perioada lui Tariceanu (PNL) dar nu s-au impartit pantofi cu toc femeilor, baietilor ghete de iarna si copiilor ciocolata ci s-a trimis exact ce aveau nevoie atunci oamenii!

    Pe mine nu ma deranjeaza cu nimic daca a plagiat sau nu Ponta lucrarea de Doctorat, cum nu-mi pasa nici de Kovesi.Pe mine ma intereseaza sa fie un bun administrator al tarii, Ponta!


    De ce au plecat investitorii din Romania?
    Fiindca nu mai puteau de bine in Romania sau taxele care le erau impuse erau prea mari si spaga la fel?

    Tu crezi ca Germania si alte tari din Uniune se tipa la noi fiindca nu este democratie?
    Nu, ci fiindca au interese cu Romania in defavoarea noastra si Basescu le satisfacea iar USL-ul nu le mai face jocul!
    Intamplator, nu mai locuiesc in Romania de 3 ani si stiu ca se formeaza doi centri de putere in Europa unul e reprezentat de tarile care sunt cu Germania iar celalalt este reprezentat de Marea Britanie si problema pentru Madam Merkel este ca Romania ar putea sa incline balanta in cealalta parte!Mai ales ca Madam Merkel a mai primit un bobarnac in fata cu Franta!

    Tot ceea ce am afirmat aici nu am facut-o cu patima unui om care ii uraste pe cei care sunt cu Basescu ci ca unul care este mahnit, frustrat ca nu mai sunt vazuti cum traiesc oamenii necajiti si ca nu se face nimic ca sa fie ajutati acestia!
    Cu alte cuvinte nu suntem in stare sa facem bine celor mai saraci ca noi fiindca ne uitam in general la cei care au mai mult decat noi!

    Problema noastra este ca vorbim mult despre ce ar trebui sa facem si cand ajungem sa executam ce am spus rezultatele sunt aproape de zero!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce litanie lunga. Ce-avem aici?
      -referinta la bunici la tara:*Am* bunici la tara, ma duc periodic acolo, la mine nu merge faza cu Basescu le-a taiat pensia, tocmai pentru ca stiu ce pensie avea si ce pensie putea sa aiba deaca nu sarea USLul in apararea pensiilor mari.
      -preuniversitar: *Am* rude care lucreaza in invatamantul preuniversitar (tu esti postac profesionist? se vede ca nu prea ma cunosti), si stiu ce bine ar fi castigat daca nu se opuneau sindicatele sprijinite de USL: liderii sindicali s-au opus unei cresteri moderate a salriilor mari corelata cu o crestere mare a salariilor debutantilor. Nu s-a vrut, nu s-a putut. Nu am sa neg, salariile in preuniversitar ar putea fi mai mari la cat lucreaza unii pentru ele. Mi-e greu sa dau vina pe Basescu pentru asta.
      -Blabla despre comunism si spaga. Au fost mai multe dosare de coruptie sub PDListi decat sub toate mandatele USListilor la un loc, incepand cu Nastase. Deci scuteste-ma cu fraze de astea de coruptie endemica, in timp ce sustii partidul care a ridicat spaga la rang de sport national
      -Moreblala si acuzatii nefondate (ce papuci cu toc la sinistrati?, ce finantare a FEAA? ) dublate de autosuficeinta luptei proprii pentru binele tarii si de afirmarea convinsa, fara vreo dovada, a statusului de bun administrator al tarii de catre Ponta.
      -Retin faptul ca nu te intereseaza plagiatul lui Ponta. Te dai intelectuala, dar nu esti. Daca ai fi fost, ai fi tacut pe subiect, neavand cum sa-l combati
      -A, uite, vad nu mai traiesti in Romania de 3 ani, dar stii cum traiesc taranii, stii cum traiesc profesorii.

      Iar finalul incoroneaza opera: incoerent, irelevant, si non sequtur (cauta pe Google). Anonimule, daca tu chiar te-ai chinuit sa compui mesajul asta, scuza-mi urmatoarea fraza:
      Raspunsul tau pare un mare copy-paste (cauta pe Google, vei de de Ponta si vei intelege) din ce ti-a dat vreun sefut de filiala spre trollare pe bloguri. Si nici macar nu e o trollare buna.

      Ștergere
    2. Eu nu am spus ca Basescu le-a taiat pensia ci ca Boc.Eu nu dau vina pe Basescu ca a taiat salariile ci pe faptul ca nu a pus un om competent in Functia de Prim Ministru!
      Din toata acea gasca numai Boc era bun?
      Vinovatul faptic este Boc iar cel moral este Basescu!

      Am afirmat de pantofii cu toc pe care i-a impartit Elena Udrea sinistratilor din Dorohoi si este sustinuta si cu probe video!
      Da stiu cum traiesc taranii pentru ca am si o casa la tara, in Romania!

      Nu sunt profesionist in mesaje si nici in copy paste si daca vrei exemple de plagiat uita-te la o parte din profesorii langa care traiesti zi de zi!
      Altcineva este si ma refer la un intreg sistem care nu se poate schimba peste noapte!

      Da, am zis ca nu ma intereseaza povestile cu plagiatul fiindca de fapt Profesorii sunt vinovati pentru ca au acordat acele Doctorate!
      Este ca si cum eu as copia la o lucrare si profesorul nu m-a prins si mi-a pus 10!

      Din pacate pentru tine, eu sunt propriul meu sef si am o gandire libera ceea ce a ajuns sa fie o raritate in Romania!

      S-a ajuns acuma in Romania sa-ti fie frica sa vorbesti la telefon ca vei fi ascultat daca esti o persoana de clasa mijlocie, ceea ce se intampla doar pe vremea comunismului!

      Vrei sa retraiesti "Memorialul Durerii" pe viu?
      Nu sunt un Stalinist care considera ca arestarile multe si la varf sunt dovada faptului ca in Romania functioneaza Justitia!
      Parerea mea este ca functionarea Justitiei este buna atata timp cat nu se ajunge la Politie Politica atat din partea PDL-ului cat si a USL-ului!Trebuie sa existe un echilibru in Justitie si asta nu se realizeaza cu ajutorul politic!!!!
      Pacat de tine ca esti din mediul academic si jignesti fara nici un argument!

      Eu nu am afirmat ca sunt intelectuala!
      Pentru mine este atat de vast acest cuvant incat nu as putea vreodata sa-mi permit sa zic ca fac parte din aceasta categorie nici cu 3 facultati la activ!

      Cei ca tine reprezinta viitorul intelectualitatii, cica iar de faptul asta chiar imi este rusine!

      Ștergere
    3. Vinovat de ce, anonimule? (apropo, ma asteptam ca fiind din strainatate si nesupus temerilor celor din tara sa-ti dai un nume, un alias, ceva. Dar in fine, e dreptul tau). Vinovat ca a luat masurile necesare trecerii prin criza economica? Ca a iesit el in fata si a spus "astea sunt masurile"? Iti tinea de cald ca iesea Boc si spunea "astea sunt masurile"? Nu tot alea erau masurile? Hotarate de Guvern, votate de Parlament, sustinute de presedinte?
      Probabil ca intre noi pot exista multe discutii despre cat de bune au fost deciziile econpomice ale guvernului Boc, dar nu asta e ideea. As putea sa te contrez pe faptul cu Udrea s-a dus cu cadouri, banii nu-i tine in geanta (iti aduci aminte acel "si ce vreti doamna, sa va construiesc hotel?" a lui Tariceanu), sa-ti spun ca te contrazici in termeniu (nu te intereseaza plagiatul, dar imi jignesti in alb si-n bloc profesorii) si consider ca memorialul durerii pe viu se va intampla daca USLul vine la putere. Ignor chestia cu rusinea, e asa de usor sa te contrez pe asta incat nici nu-mi bat gura.

      Dar, in final, toate astea sunt irelevante. Nu votez pentru ca referendumul nu este daca Basescu a gresit economic, ci daca a incalcat grav Constitutia. Mai mult, motivele boicotului meu nu sunt legate de referendum (pe care il sustin de principiu, desi costa mult prea mult), ci de modul cum s-a ajuns aici, modul cum este organizat si modul cum sunt tratat ca participant la referendum.

      La astea nu ai raspuns. Te-ai legat de Boc, te-ai legat de Basescu, dar nu ai spus nimic de modul in care legile si oamenii sunt manipulati pentru a ajunge la un rezultat (vezi inclusiv cele doua link-uri de la etc). Ce se pregateste pentru duminica nu e aflarea opiniei publice, e legitimarea unui tip de comportament al puterii.
      Iar apararea mea nu este prezenta la vot, ci neprezentarea la vot: nu m-au convins sa ma duc sa ii sustin.

      Ștergere
    4. Nu vreau sa-mi dau numele pentru ca am terminat FEAA si am facut parte si eu din acelasi sistem si nici atunci nu am acceptat sa fiu facuta membru PDL ca sa mi se acorde licenta cu nota mare.

      Cum s-a ajuns la Suspendare?
      Asta trebuia facuta demult, de cand Anastase a facut egalitate intre 160=80, dar acum au reusit sa aiba majoritate in Parlament si au facut-o in momentul pe care l-au considerat ei ca s-ar putea si infaptui.

      Ștergere
    5. Hai mai las-o moarta in papusoi....auzi tampenii "membru PDL = nota mare la licenta" (ca idee...membru USL = ce? Doctorat nemuncit?). Una doua tot ajungi la PDL rai astia, care eu nu zic ca sunt sfinti, ca nu's, dar nici sa-i vad asa de negri doar de dragul de a parea mai alb USL-isti n-am sa ii vad.

      Logica ta ma lasa perplex....deci faptul ca Anastase ar fi numarat in plus automat e motiv de suspendare a Presedintelui...asta chiar e tare. Bravo! Te contrazici singura, si argumentarea e aberanta: adica eu daca ii dau in cap unuia singur ca sa ii iau masina, nu e ok, e ilegal, ca sunt singur, dar daca astept pana mai adun 10 e mai putin ilegal? Cea mai tampita expresie pe care o aud in apararea USL e "a fost undeva la limita legalitatii" ...pe naiba, nu exista nici o limita, exista doar Legal si Ilegal, Licit si Ilicit, iar ce au facut ei e in a 2-a categorie

      Ștergere
  3. E nostim tare individul....imi place, e pe linia "Felix":

    1. te identifici cu cat mai multi eventuali cititori : "Auzi centaure, eu sunt ca tine si ca tine si ca tine, ia fii si tu ca mine"

    2. punctezi discret 2-3 topicuri "Hot" de care a auzit orice cumatra din fundul vaii : pantofii la nu stiu ce madama de parca a impus Basescu tinuta obligatorie, salarii, pensii, la ghivechi tot ce gasesti in orice pliant (btw, te rog eu mult Anonimule, transmite la partid ca oamenii ar aprecia daca ar printa pliantele pe o hartie mai soft, strat dublu daca se poate...Zewa e chiar ok). Berbecii care s-au identificat deja la paragaraful 1, din pur instinct pavlovian vor sari cu "Da da, papuci...da da, pensii...da, da, salarii"

    3. Dai pe la nas bizonului copt la punctele 1 si 2, morcovul: uite cine era bun, uite cine a facut, "ce-mi doresc eu mie, dulce anarhie"...Coane, vorbesti de inundatii? de de romanii care au pierdut tot in Italia la cutremurele de acum ceva luni ce zici? De Guvernul mega administratorului Ponta care nu le-a dat nici mcar bani sa vina in tara celor care au cerut la ambasade? Nimic, nimic?

    4. Localizezi, concentrezi si denigrezi: omu e din Iasi, Bang! ne luam de ceva PDL-isti, ca deh, ai si scris de bine de ei o gramada (not) , lucrezi in invatamant se pare? Bang! esti profitor iti vezi doar interesul sau interesul alor mai mari. Amplifici la nivel mai mare, Europe de fapt e asa si asa si sa vezi ca ii plateste Basescu sa strambe din sprancene la principii de baza a oricarei democratii, doamne fereste, Ponta e imaculat!

    5. Final "touchy", un pic nostalgic dar indeajuns de concret incat sa indrume la "actiune" prin a prezentarea in antiteza a "inactiunii" ca fiind the radacina tuturor relelor....evident, acum e momentul propice sa actionezi, adica sa nu stai acasa, sa umfli randurile la vot.

    Lasa-ne nene ca nu suntem in 95 sa ne minunam si la reclame Palmolive si sa credem ca e cel mai bun sapun ever.

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca suntem pe linii Mike..inseamna ca tu esti pe linia Basescu :))


    Mugurel nu cred ca este un profitor dar cei din jurul lui cred cu tarie ca DA si ca au avut multe beneficii de pe urma PDL-ului!

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumos...discret, pe sub nas, e genul ala de manipulare din tufe, "eu NU, altii nenumiti si absenti DA"....cu TARIE inca!!! Vai vai, "Saaapuuuuunnnnnn Paaaaalmooolliveeee!" Pff...

    Eu sunt pe linia respectarii legii si cu asta punct. Cat timp ai tai nu vad linia asta iar tu o ratezi cu incapatanare si te prefacti orb cand si altii o fac, orice discutie cu tine e inutila, tu nu prezinti nimic concret, tu inflamezi si atat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Mugurel Patrichi, am nimerit la dumneavoastra pe blog direct de pe google, cautand "vreau demiterea". Voiam sa dau peste acel afis magistral cu juna de 23 de ani care a ternat facultatea si nu isi gaseste nici de-a dreac' loc de munca. Apartin deci minoritatii improbabile care nu stie cine sunteti si asta nu ma impiedica sa va respect. Voiam sa fac un post pe blog in care le dedic somerilor astora maniosi melodia aceea de la parazitii "daca eram". Hehe.
    Imi place insa ca/cum ganditi si va voi frecventa in zilele ce urmeaza, mai ales ca se anunta tumultoase si cacacioase rau.
    Mi-ati oferit cateva zeci de minute bune de informare, amuzament (argumentarea documentata nu are gust fara sarea data de tonul acid) si, de ce nu, speranta...

    RăspundețiȘtergere
  7. Cunosc eu una de 23 de ani care a terminat facultatea anul trecut și de atunci încearcă fără succes să se angajeze. De mai multe ori i-am zis maică-sii că poate să mă sune să-mi spună exact ce știe să facă, poate găsesc cu ce să o ajut, să-mi trimită CV-ul să mă uit pe el, să îi dau eventual feedback pe scrisorile de intenție, că poate nu sunt convingătoare. Fata nu s-a obosit să-mi dea telefon. Dar altfel zice că-și caută de lucru peste tot. Probabil cam fără discernământ, cum am făcut și eu la început... Pe oameni nu poți să-i ajuți dacă nu vor să fie ajutați.

    RăspundețiȘtergere