UPU

De doua ori la urgenta in 3 zile (sambata si luni). Aceeasi problema, pietre la rinichi. Daca n-ai ghinion, nu mori, doar te chinui.

Urgenta (cel putin la Iasi) nu este asa de murdara pe cat o cred unii. N-are cum iti place, dar, o data ce-ti vine randul, esti tratat. Gratis. Partea aia cu venit randul este mai problematica. Accidentele sunt accidente si altfel au prioritate. Durerea este secundara; poti fi lasat sa te doara inca 5 minute (sau, cum era unul langa mine, sa-ti versi stomacul intr-o punga). Prioritateau adevaratele complicatii.

Am pornit cu gandul sa fac un post mai lung. Nu prea am ce descrie despre mine si ce mi-au facut: bagat medicament in vena, simtit bine in cinci minute, scos sange pentru analize, mutat pe propriile picioare la echografie. Ecografia de la Sf. Ioan mi-a ratat piatra. Doua retete dupa fiecare doctor, si mesajul final: bea doi litri de apa sau ceai. Dar nu in timp ce te doare!!!! Iei medicamentul, sapa pietricica, pleaca de unde e infipta, trece durerea, poti baga ceai in tine, ca altfel nu faci decat sa-ti umfli rinichii si mai mult.

M-a impresionat tineretea doctorilor. Cei de la Sfantu Ioan pareau studenti in practica. Si la Spiridon, doctorita care m-a tratat, si cea de langa ea, parea sub 30. Atat ca erau prea putini. Doua tamponari grave si gata, sunt pana peste urechi in treaba.

Cat despre cladiri... nu vezi culoare de alea americane, cu loc sa faca targile manevre si alte de astea. Vezi in schimbi varsta cladirilor peste tot. Se vede ca s-au facut investitii. Se vede ca nu e suficient.

Tipul din imagine este doctorul Tudor Ciuhodaru, seful de la Urgenta Sfantu Ioan si un om care a reusit sa se tina departe de scandalurile care o sapa, de exemplu pe sefa de la Spiridon. Nu m-a tratat el, dar l-am vazut pe acolo. Personal il admir, desi nu ne cunoastem. Intre altele este autorul proiectului CIRTITA (Centru Integrat Regional Tratamente Intoxicatii Traume Arsuri), de care sper sa am ocazia sa mai spun doua vorbe candva.

Ce mai fac

Ce mai fac, ce mai fac? Ma plang de lipsa timpului. Pur si simplu nu-l mai am.
De fapt timpul este acolo, doar ca nu stiu cum se face cxa nu mai am timp de toate. Cre’ ca e un fel de astenie de primavara intarziata. A trecut aprilie, cu gandul la vacanta de Paste, cu gandul la cate o sa fac in timpul ala.. cu gandul la… multe.
Si iata ca m-am intors dintr-o vacanta in care n-am facut mare lucru. Am dormit vreo doua zile, am ratat o ocazie de a merge pe Ceahlau, am ratat o intalnire cu niste oameni de care mi-e foarte dor, unii dintre ei disparuti din peisaj de la terminarea liceului. Stand stramb si judecand drept nu stiu pe ce mi s-a dus timpul, dar stiu ca n-am stat.
Week-end-ul cu Pastele fu pe drumuri, cu plecare de la Iasi la Piatra, venit langa Suceava pentru Inviere, intors la Piatra in Prima zi. Am vrut Pastele la tara, loc unde se pastreaza traditiile, loc unde chiar se invarte lumea in grup in jurul Bisericii si preotul chiar bate cu Crucea in Biserica “Deschideti sa intre cel care….[insert Jesus related phrase here]”; la o tara unde oamenii se mai spala dimineata pe ochi si se dau cu oua peste fatza pentru a avea bogatie peste an; unde copii inca mai strang bani din ligheanu cu apa si cauta oua lasate “de iepuras” in gradina din spatele casei. N-am stat la toata slujba, am plecat singur cu Anca inapoi spre casa si nu m-am temut de cainii vagabonzi; la tara, nu exista.
In restul vacantei NU am facut suportul de curs pentru ECDL, NU am facut suportul de curs pentru cursurile pe care le voi preda, NU mi-am facut proiectele la master si NU am ajutat-o pe Anca cu o traducere. Nici macar NU m-am jucat jocul preferat, ca-l lasasem la Iasi. Mi-e si jena sa spun ca m-am dat cu telegondola din Piatra. Ca o putoare in vacanta.
Desigur, m-au ajuns din urma, dar, desigur, nici n-am avut timp de ele. Am o saptamana de plecat dimineata si ajuns seara acasa, si pe unde umblu nu am timp sa fac nici una din alea. Singura chestie cu care ma mai agit cat-de-cat este Cybernations, un joc care, practic, se joaca singur, dar care reuseste sa ma tina ocupat mai mult decat ar vrea agenda mea.

Oricum, uitandu-ma in jur, vad ca peste tot este la fel. Prin FEAA miroase a sesiune.
Ceea ce imi aduce aminte: eu cica ar trebui sa termin masterul vara asta.