Lula3D

Jocurile pe calculator sunt o parte esentiala a procesului de relaxare. Stiu ca o sa-mi sariti in cap ca-mi pierd timpul, ca-mi stric ochii, si probabil aveti dreptate, sunt mult mai multe lucruri care pot fi facute in cele cateva jumatati de ora cat apuc sa ma joc intr-o saptamana. Cu cativa ani in urma englezii facusera un studiu conform caruia jucatul in pauza de masa creste productivitatea muncii. Fluturand aceste descoperiri pe sub nasul oricui se leaga de ce fac in timpul meu liber, ma declar fan inrait al System Shock2-ului (nu, nu e jocul preferat, dar stiam ca nu va asteptati sa-l pun primul), Transport Tycoonului, Alpha Centaury/Alien Crosfire (cum ar spune cineva pe care o sa-l cunoasteti curand, "Civilisation, nOObilor") si altele, mai mult sau mai putin catalogate ca jafuri de catre expertu' familiei, Mihai. Jocul trebuie sa aiba ceva care sa te atraga. Am jucat prostiile prostiilor pentru ca aveau o poveste interesanta in spate, dupa cum am si umblat cu "degetul pe tragaci", pentru ca periodic ma satur de construit si ma apuc de aparat cu arma in mana. Candva, poate, o discutie mai larga despre preferintele mele in materie de jocuri (de cand ma chinui sa folosesc listurile alea de pe prima pagina, caci am niste jocuri/filme de care sunt chiar foarte mandru sa le promovez).
Pana atunci, motivul discutiei: cea mai cea cronica la un joc (simultan comica si neprofesionista) am gasit-o in revista Level, varianta on-line, a stat cativa ani, cred, pe site, pana s-au hotarat sa upgradeze sectiunea. Mi-a placut atat de mult incat am salvat-o. Se refera la o prostie de joc numita Lula 3D, in care o actrita porno (Luuuula) vrea sa toarne un film probabil incarcat de filozofie, dar descopera ca "actritele" au fost rapite. Tipa isi ia catzelul si pleaca sa le gaseasca. Grafica este ca in poza de mai sus, daca intelegeti termenii, ar trebui sa urmeze distractie. Felicitari redactorului din partea unui non-fan al Levelului!

Se dă următorul scenariu: „Nurlia Lula a trecut din patul cameramanului în scaunul regizorului. Adică din puţ în lac. Noul ei film, o dramă cu opt acte, se află în pericol. Eroinele, trei surori gemene cu un cod moral puternic (şi o Biblie sub pernă), au dispărut în toiul filmărilor”. Voi ce aţi scoate din el? Michael Moore, de exemplu, ar fi dat o lovitură cruntă republicanilor purişti cu noul lui documentar „Bending in Columbine”. Pavel Coruţ ne-ar fi demonstrat ştiinţific că tantra s-a născut la sat(ul dacic). Coelho, la rândul lui, ar fi făcut furori în rândul gospodinelor cu noul lui hit „Războinicul Lungimii”. Germanii, oameni previzibili, au dat perversului ce-i al perversului fără gust: un demi-pr0n nemţesc cu parfum de ’67 şi aspect de varză călită pe care doar un cioLAN afumat putea să-l consume. Şi au exterminat sistematic o colonie de centimetri cubi „roşii” care plănuiau să ocupe paşnic o insulă de ţesut spongios, unde urmau să răspândească mesajul hippie „Make LOVE ... something something !”
„Striptis in the night!!!”
Club de noapte. Lumină ca ziua. Capete blonde aplecate. Capete purpurii semeţe. Peste toate pluteşte spectrul Lulei. Şi, parcă prevestind ce va urma, un vânticel călduţ „iscat” de un basset antropofil. Gras ca Venus din Neolitic, dar înţelept ca Gânditorul de la Hamangia. Lumina se stinge, dorinţa se aprinde, prohabul de lumină se deschide, gura blondei se închide sfios şi, cu o ultimă suflare, trece în lumea celui drept. Pe scenă, Lula, intrată într-o transă şamanică, execută un ritual străvechi de înviere a morţilor. Lângă o bară phallică şutită de la căluşari. Un pas greşit (al scenaristului) şi zborul unui sutien ce ascundea (pe bună dreptate) o pereche de sâni dodecaetrici marca Milka transformă dansul într-un vechi ritual indian. Dansul Ploii. De râsete. Basset-ul nu râde. El s-a prins că nu e de râs. Priveşte siderat formele geometrice şi scoate limba. Îşi aduce aminte de copilărie, de mesele zilnice şi de-un coteţ cu mă-sa în lanţ.
O pereche de chiloţei minusculi pluteşte încetişor spre podea. Scena se transformă subit într-o metaforă prea criptică pentru a fi înţeleasă de către îndobitociţii de Silent Hill şi Syberia. Basset-ul s-a prins încă o dată. Privirea lui spune: „Ciclul anotimpurilor, intelectuali de combinat siderurgic! Natura se pregăteşte de culcare, morunilor! Care dintre voi, vitelor încălţate, a fremătat în faţa perfecţiunii dumnezeieşti a unui fulg de nea? Lula e Mama Gheea, rinocerilor , şi, când ultima frunzuliţă trece în nefiinţă, este acoperită de o mantie albă, neprihănită, alteraţilor, în aşteptarea primăverii, când va renaşte într-o feerie de culori paradisiace şi sunete divine, hiene nocive! Nu meritaţi, imbecililor, un joc cu o asemenea încărcătură filosofică!”. Pentru a sublinia importanţa mesajului, înţeleptul căţelandru dezvirginează îndârjit piciorul unui grăsun nou venit. Lumea din bar se tăvăleşte pe jos de râs. Eu nu. Se întrezăreşte o parabolă despre comuniunea om-natură sau reconcilierea istorică dintre împărăţia animalelor şi regatul Omului şi mi-e frică să nu par prost. Sau obsedat.
S-a făcut din rahat bitch...
... şi am pocnit. După cum urmează. La sfaturile basset-ului Dusty, am privit dincolo. Mulţumită lui, dovada vie că adventure-ul n-a dat colţul a ajuns în posesia mea. Adevărul suprem mi s-a relevat sub forma unui DVD nemţesc tradus timp de şase luni în dulcele grai Şexpirian.
Aflaţi de la mine că un adventure adevărat, băi n00b-ilor, nu se bazează pe grafică. Nice graphics are for fags. Gamerii adevăraţi joacă Lula. Texturile şterse şi milioanele de bug-uri grafice au un scop bine determinat, neaveniţilor! Să vă ţină departe de un joc cu implicaţii atât de profunde încât minţile voastre atrofiate de rebuturile Lucasului şi de Anticristul Larry Lafferty nu le-ar putea cuprinde. A remarcat careva dintre voi aluziile grafice atât de fine încât o boare primăvăratecă poate părea un taur în călduri în faţa lor, sau aţi vânat doar aşa-zisele bug-uri? Sânii ăia uşor pătrăţoşi şi feţele imperceptibil de colţuroase sunt o trimitere clară la cubismul propovăduit de maestrul Picasso, uzinaşilor, nu sunt rezultatul unei nopţi de beţivăneală a modelatorilor. La fel, n-am nici cea mai mică speranţă că veţi înţelege de ce toate personajele feminine din conacul Lulei sunt identice, iar toate modelele suferă de crize groaznice de contorsionare specifice 3D/ului anilor 90. Vă zic eu: pornografia dezumanizează şi ne aduce pe toţi la acelaşi nivel. În faţa pr0n-ului suntem toţi la fel, indiferent de statutul social sau de culoarea şi textura pielii.
Mai mult ca sigur că minţile voastre consemnate în proverbiala cutie închisă (de) ermetic vor eticheta Lula 3D drept un joc pornografic. Aţi privit, băi, dincolo de textură? V-aţi uitat oare în abisul de dincolo de ziduri? Şi din abis s-a uitat cineva la voi? Nu s-a uitat nimeni, că sunteţi proşti şi lipsiţi de viziune. Vedeţi dacă sunteţi nihilişti şi-l credeţi pe ‘ăl de va zis că se vă va privi o dihanie de bug? La mine s-a uitat fundul venusian al Lulei. Şi o bucată de spate. Şi, chiar dacă de dincolo de graniţa faianţată mă privesc două tinere îndrăgostite şi un duş, mintea nu-mi zboară pe loc la Jenna Jameson, obsedaţilor, ci la minunata operă a poetei Sapho. Dar n-are rost. Voi o să rămâneţi priponiţi în minusculele voastre cutii.
Pr0nul copt şi omul bun
Deja mă enervez şi mi-e teamă că o să renunţ la orice urmă de bun simţ şi o să explodez într-o avalan
şă de sudălmi la adresa denigratorilor minunii Lula. Mai am totuşi atâta calm cât să vă pun în temă cu vreo două lucruşoare care în nici un caz n-ar trebui privite la fel de superficial ca un pr0n cu piraţi. Mitza, care mi-a fost alături o vreme (îi era ciudă că lui nu-i funcţionează), mi-a reproşat că Lula se deplasează inadmisibil de încet într-o o lume inadmisibil de mare. Eu l-am trimis la culcare, nu înainte de a-i băga în cap că mersul şovăielnic al tinerei doamne, precum şi încetineala crosului declanşat de tasta „şift” ne arată că o femeie, oricât de puternică ar fi (trăsătură subliniată de un sutien încăpător în care munţişorii Lulei adăpostesc o pădure de obiecte culese pe drum), are şi momentele ei de nesiguranţă când tânjeşte după atingerea bărbătească a unui mouse vânjos. Momente pe care le-ar putea rata dacă viteza e prea mare şi/sau nu se împiedică. Nu l-am atins. I-am vorbit apoi pe limba lui: „Cârnatule, un joc bun trebuie savurat ca un vin vechi, nu-i pentru orice beţivan grăbit. Ce s-ar întâmpla dacă Lula ar goni ca Flash? S-ar duce de râpă o experienţă intelectuală de zile mari şi ai rămâne la fel de prost cum te-a lăsat The Longest Journey!”. Nu mai era lângă mine să mă audă, aşa că-i transmit mesajul via revistă.
Altcineva s-a plâns de puzzle-urile prea simple pentru „questerii” dovediţi aşa ca noi. Asta e mâna distribuitorului, vă zic. Producătorii au încercat să ne împingă spre cărarea întortocheată aleasă de emirul lui Macedonski cu puzzle-uri ilogice, dar necesare pentru desăvârşirea sufletească. Dar distribuitorii iubitori de arginţi au pornit de la premisa că blondele sunt cum sunt şi ne-au jignit cu o serie de sarcini simple pe cât de retarde pe atât de iubite de gamerii cu caş la gură. Atât bun simţ au avut încât să nu elimine adevăratele teste de bărbăţie propuse de geniul creator al echipei de producţie.
Şi încă o chestie ... dacă o să vă aud că vă legaţi, fie şi cu un cuvinţel, de calitatea aşa zis îndoielnică a dialogurilor şi a voice acting-ului, vă trimit urgent în ... la o piesă de teatru experimental pe care eu şi prietenii mei din Groapă o punem în scenă în fiecare seară la Teatrul „La Ursuleţi” după recitalul extraordinar de muzică de petrecere al lui Nea Loţi, profesor de sport. Artă, băi, şi mesaje prea criptice pentru voi.
...pr0neşte nemţeşte
Lui Mitza nu i-a mers, semn că jocul îşi alege cu grijă omul şi nu funcţionează pe PC-ul oricărui cârnat care îşi scrie treaz articolele. La rândul vostru, n-o să-l jucaţi, în ciuda eforturilor mele de a vă convinge că avem în faţă o bijuterie a genului adventure şi nu o bombă imperialistă de doi bani. Aşa că nu-mi rămâne decât să recurg la argumentul suprem, aşa cu mi l-a relevat un clasic al Internetului: „I l0\/3 teh b00bi35!!! j00 r ll gh3y!!!!!11!!1”