Terorişti şi revoluţionari adevăraţi

In decembrie 1989 au murit oameni. 

Personal, cred mai mult in scenariul de aici  decat in povestea oficiala, 

dar de murit au murit si merita amintiti ca niste eroi.
Altii au iesit in strada, dar au fost reprimati violent. Merita respectati pentru curaj.

Dar e plina Romania de eroi ai Revolutiei in orase unde nu s-a intamplat nimic. 

Pana cand se misca Justitia, de unii merita oricand sa radem.

De faptele altora, merita sa ne amintim cu candoare.

—X se întorcea acasă în seara Revoluției, și l-au prins văjnicii apărători ai patriei din Neamț.

—Ce apărători?

—Patrulele locale. Revoluționarii. Că numai teroriștii umblă noaptea pe stradă.

—Da’ pe colegul tău de școala nu era, tot așa, să-l linșeze “patrulele”?

—Pe L.?

—Pe L.! Venea omul acasă pe bicicletă, și l-au oprit niște proști de ăștia cu concardă, “Apărătorii patriei”. Și au răscolit prin geanta și i-au găsit un spray Rexona. Vai, ce-a urmat! Că de unde are L. spray Rexona? Că e terorist, că s-a anunțat că sunt străini, și că au lucruri din străinătate. Și de tot să-l ia pe sus, că destabilizează țara cu un spray Rexona.

—Daa, vajnicii apărători ai orașului. Îmi amintesc că venise coloana de la uzine. În fruntea lor, Y, un individ din ciclul “fericiți cei săraci cu duhul”, avea un steag, cine știe de unde-l furase, și-l tot agita. În spatele lui, participanții la marș, trecuseră întâi pe la crâșmele din gară, și acum veneau pe multiple cărări către centrul orașului. Acum Y nu știa ce să facă: să meargă în continuare înaintea lor, ca măgarul înaintea turmei, sau să se ducă acasă, că se vedea că manifestanții sunt beți morți, nu trebuie teroriști să-i dea la o parte de pe stradă.

 —Noi făceam de paza la IJGCL, cum e acum Regia Apă-Canal, dar atunci îngloba mai multe. Și se spusese că s-au otravit apele, astfel încât ne cheamă șefu’ și ne spune să facem de pază la punctele termice, la centrale. Noi făceam cu schimbul: ieșeam din centrală, patrulam până la crâșma de peste drum, ne întorceam la post. Șefu’ venea și stătea pe la centrale, și numai îi vedea pe câte doi că pleacă: “Unde vă duceți?”— “În patrulare!”. Cum spuneam, patrulam până la crâșmă, după care veneam înapoi și raportam că totul este bine. 

Dar era un prost mai mare ca restul, pe post de inginer. Ăla s-a agitat tare, a făcut grafice și scheme de supraveghere. Când a vazut că ăștia îi dau cu flit, a început cu “vă dau afară”, și “uite-așa vă desfac contractul de munca”. Oamenii îl știau de prost, și l-au lăsat în pace, dar la un moment dat se umflă gluma, ăsta chiar îi alunga pe toți, nu mai avea cine întreține centralele. Era iarnă, trebuiau oameni la cazane. Și s-au plâns șefului cel mare, care numai a zis: „O fi el inginerul, dar angajarile le fac eu. Ia, toți oamenii înapoi la treabă, demitem inginerul”. Și l-a dat afara pe loc.

—Și voi v-ați întors la „patrulare”.

—Noi ne-am întors la patrulare.

—Și la mine în bloc, pe 21, aveam un moș pe scară, a venit șontic șontic la mine: “Domnu’ inginer, haideți să facem patrule să nu intre teroriști în scară.”—“Ce teroriști domle, lasă-mă în pace, eu am treabă.”. S-a dus moșu pe la toate apartamentele, s-a rugat de toata lumea, în final a mai ieșit un prost de pe la 2 și au făcut cu schimbul peste noapte, de pază la intrare în bloc. Dimineată, când să deschidem ușa, n-aveam cum ieși, că prostul adormise în ușă. Și am început să ne îmbulzim cu toții în ușă s-o deschidem, strigând: ”Teroriștii! Teroriștii”, doar s-o trezi Apărătorul. Aș! el dormea, n-avea nici o treabă. Dar ne pazea!

—Da’ pe mine nu erau să mă împuște în seara e Ajun? Că eram îmbrăcat în Moș Crăciun.

—Cum adică?

—Pai, fusesem la copii lu’ sora-mea, făcusem pe Moș Crăciunul. Și mă duceam spre frate-meu, să fiu și acolo, în costumul roș și tot tacâmul. Pun masca și dau să intru la frate-meu în bloc; se intra printr-un culoar mic, întunecat. Când colo, din dreapta de unde era intrarea către boxă, aud deodată: „Mâinile sus! Teroristule!” Era un pensionar îndesat acolo, în gaura către boxă, sub scări, dar cum nu vedea nimic, împungea așa cu un pușcoci (de unde l-o fi scos, nu știu), împungea pe unde i se părea că e fața „teroristului”. Problema e că eu aveam masca de Moș Crăciun, și când dădea cu pușca nu „se simțea. Eu pe de altă parte, nu știam ce-mi tot apasă pe mască, pentru că auzeam cuvintele, nu vedeam pe nimeni, dar totuși, simțeam că îmi împunge ceva acolo. El tot urla „teroristu’ teroristu!”, eu tot dădeam cu mâna în stânga și-n dreapta, și în final, ne-am tot pipăit și apropiat unul de altul ca ăia pe care îi vezi prin filme că se caută în ploaie să se pupe. Și la final, imaginează-ți dialogul:—„Ești terorist!—Ba nu, domle!—Dar atunci cine esti? —Mos Craciun!”

—Mie mi-a placut tata.

—Bunicul?

—Da, bunicul vostru. S-a uitat la televizor câteva minute, și au început ăia să tragă cu mitralierele.

—Cine?

—Ei cine? Teroriștii. Și bunic-tu se uită la ei și numai zice: „Ah, aștia nu-s adevărați. Uită-te la ăia din stradă: stau în picioare și se uită de unde se trage. Eu am fost în război, când trage unul cu mitraliera, nu mai rămâne nimeni în picioare. Ăștia nu-s (teroriști) adevărați.” A stins televizorul, și s-a dus să se culce.