Dallas, partea 2:...si prin imprejurimi

Dupa ce s-a terminat premierea (neoficial am aflat ca baietii s-au descurcat foarte bine, dar oficial s-a vorbit doar de podium), ne-am decazat de la 4 stele+părâiaş+rocarii si ne-am raspandit pe la hoteluri din zona.

A doua zi ne-am imbarcat in masina inchiriata de Claudiu, am iesit pe Interstate 45 si am plecat la Houston, sa vedem Centrul Spatial Johnson. Un drum de 400 km pe sosea cu 2 pana la 4 benzi pe sens (si tot se formau blocaje), cu benzi separate de iarba sau parapeti (astfel incat sa nu-ti iasa vreun nebun in fata). Paralel cu Interstate-ul rulau acele stradute pe care ar trebui sa le avem si noi pe langa Europeana, sa nu-ti iasa caruta in cale. In general drumuri bune (desi am vazut si valurele), cu niste autostrazi supra-etajate de-ti sta mintea in loc.

Timpul nu ne-a permis sa vedem mai mult din Houston decat "drive-by"-urile de mai jos. N-aveti decat sa mutiti sunetul, pentru mine este parte a amintirii 

Cine mi-a spus ca-s prea mare sa ma gandesc mereu la astronave, vizitase Centrul Spatial Johnson intr-o viata anterioara. Cu exceptia momentului in care vizitezi centrul de antrenament (si aici esti undeva sus, fara sa atingi nimic, fara sa intri nicaieri) si a catorva locatii, pare cam orientat catre copii (exista inclusiv o aripa Angry Birds).

Asta nu inseamna ca n-a fost distractiv; bucati de materiale, machete ale modulelor spatiale, costume de astronauti si multe, multe panouri cu explicatii ar fi tinut si un adult ocupat destul de mult timp.

La asta se adauga plimbarea cu minicarul prin complexul NASA ("in cladirea de aici se face asta", "in cladirea cealalta se face aia"…), intratul in centrul de antrenament pe machete ale modulelor spatiale si in muzeul fostului centru de comanda (ok, asta din urma a fost mai plictisitor), precum si popasul la hangarul cu o racheta reala Saturn 5 si alte motorase, toate se adauga intr-o valoare destul de buna pentru cei 25 de dolari intrarea si 6 parcarea.

 Magazinul oficial de cadouri, insa, era plin de chinezarii si de jucarii; sunt convins ca tot ce-i acolo se gaseste mai ieftin pe AliExpres sau in vreun bazar. Plus ca tot ce nu presupunea productie automatizata (ex: lipit o imagine pe un magnet/nasture/insigna/tricou) arata chicios cu spume: daca eu, care am frigiderul plin de magneti, nu am avut de unde alege un magnet cu o naveta spatiala care sa nu strige “Cheap!” (desi nu era); nici macar textul NASA nu era scris ca lumea si ala era magazinul oficial de suveniruri.

Altfel, o excursie interesanta; daca aveti drum pe-acolo, merita. Cu cat sunteti mai geek, cu atat mai bine :D Cred ca tine de asteptari: cumva, speram ca tot ce poate fi atins sa nu fie tintit spre copii de maxim 10 ani ("apasa butonul asta sa inceapa programul-care-te-face-sa-crezi-ca-analizezi-bucati-de-roca"; "intra aici sa te zguduie niste motorase ca sa crezi ca esti pilot spatial"). Dar, cum spuneam, e de vazut.

Finalul zilei ne-a dus la capatul Interstate-ului, in orasul Galveston (dupa dimensiunea cimitirului, cred ca e un fel de oras de pensionari) sa vedem oceanul. E foarte sarat, cu apa foarte calda, maro, nu albastra, cu pesti ce sar afara si un nisip mult mai fin decat orice are Mamaia (am cautat mult pana am gasit doua scoici mici, ca amintire). Apa se adanceste cam la fel de lent ca si la Mamaia. Si toate astea intr-o zona neamenajata.

Ne-am balacit pana s-a facut prea tarziu sa scoatem niste poze ca lumea (si ce-a iesit nu chiar e publicabil :). Dar a fost incununarea unei zile cu adevarat reusite.

Au urmat 400 km inapoi, pe langa Houstonul de noapte, pe langa statuia fostului guvernator si luptator pt independenta Sam Houston, si ne-am intors la hotel, unde era disperata nevoie de un dus, sa dam sarea jos.

Ultima zi: Dallasul. Punctul de start al oricarui tur oficial este la cladirea unde a fost impuscat Kenedy (pe care am vazut-o doar pe dinafara; e-un muzeu dedicat lui JFK inauntru si nu prea m-a/ne-a tentat). Dallasul nu este cunoscut ca un pol al turismului, dar incearca sa se faca placut; un bilet de o zi pe toate liniile (inclusiv aeroport) este 5 dolari, si exista un set de autobuze speciale pentru turisti, gratuite, care te invita sa mergi catre cartierele cu iz istoric sau artistic. Ici-colo, printre zgarie nori rasar parcuri (10 pomi si-o veverita), fantani, sau statui cu referinta la pionierii americani. Mai ales la marginea zonei economice sunt destule cladiri istorice pastrate si promovate turistic. 

Legat de atmosfera... ajungi asteptandu-te la ceva maret, dar orasul propriu zis e mai mic decat Houstonul.

Nu as spune ca e un oras urat (arhitectura lor patratoasa tine de gust; personal, nu mi-a displacut). Mi s-a parut ca, cel putin centrul, e un oras eficace: ajungi cu masina si parchezi undeva-aproape-dar-nu-pe-strada, daca vrei sa iesi sunt cateva parculete, daca vrei o relaxare ai fantani arteziene, daca vrei gustare sunt cateva locatii aproape, in rest, la munca! Vineri la pranz era destul de/suspect de pustiu pe strada.

Pe masura ce te apropii de zgarie nori realizezi ca uneori pozatul e cu schepsis, caci au foarte multe garaje care strica, oarecum, privelistea de la sol.

Desigur, noi ne uitam la zgarie nori. Dar daca te rupi de ceruri si cobori privirea la nivelul solului, vezi gropi in trotuare, cladiri dezfectate, homelesi/pennylesi, iar cand ti-e lumea mai draga te loveste un miros de pipi. Nu tot timpul, nu agresant, dar suficient cat sa ti se aduca aminte ca toate cladirile astea inalte sunt locuri de munca; putini oameni chiar locuiesc in ele.

Daca vrei Dallasul adevarat trebuie sa mergi spre periferie (de altfel, si ghidurile turistice te invita sa mergi spre diferite cartiere/suburbii, pentru bucatarie locala, arta stradala sau mercantilism hand-made). La fel, daca vrei sa vezi Texasul adevarat trebuie sa te plimbi pe strazile unuia din orasele micute (s-ar fi calificat ca sate la noi, dar sunt atat de intinse….), cu case tipic americane (majoritatea din lemn), cu veranda si masina in garaj, fara gardulete, eventual cu niste junk de ala de-l vezi pe History. 
Cum noi am fost plimbati, in general, pe autostrazi/drumuri principale, am reusit sa surprind foarte greu in poze atmosfera, astfel incat va recomand sa folositi cu incredere StreetView-ul (linkul este pt oraselul Irving) si sa va ganditi ca pe trotuarele alea oamenii va saluta chiar daca nu va cunosc. Noi am incercat intr-o seara sa vizitam partea turistica a unui orasel de asta (Grapevine), unde ne-am plimbat pe strada principala “special pregatita pentru turisti” si ne-am pomenit ca trebuie sa ne extaziem la niste pomi impodobiti cu instalatie electrica, cum avem si noi prin parcuri iarna. Plus ca la 9 noaptea, era o singura terasa deschisa si aia semana foarte bine cu una de la noi (normal: o masa de terasa de aici arata la fel ca o masa de terasa si acolo )

Revenind la Dallas, la 30++ de grade a fost suficient de cald cat sa nu ne mai trebuiasca si altceva decat centrul. Nu-mi pare rau ca am ramas in America sa-l vad, dar daca as avea bani probabil ca m-as orienta spre alt oras a doua oara. 

Maine, cateva observatii finale.