Cateva observatii despre vacanta la Mamaia

In continuare prefer traseul Iasi-Vaslui-Barlad-Tecuci-Sendreni-pe centura Brailei-Vizirul-Gura Ialomitei-Giurgeni-Harsova-Ovidiu-Constanta. Sunt variante mai scurte (din Vaslui direct Galati-Braila) sau mai intretinute (europeana-Autostrada Soarelui). Nu am asteptat deloc pe Podul de la Giurgeni (taxa de 11 lei/autoturism). In general drumul e foarte bun (partea decopertata din Gura Ialomitei a fost asfaltata intre timp), cu mentiunea ca traseul Sendreni-Tecuci e "doar" bun (usoare tasari de asfalt, sau plombe imperfect nivelate). Nimic care sa trezeasca pasagerii.  Da, in continuare il prefer noaptea; trafic redus, dar nu inexistent, fara soare sa te bata in cap, iar daca ti-e somn, multiple locatii pentru a trage pe dreapta si a dormi (e o tampenie sa mergi cu ochii impaienjeniti, doar ca sa ajungi la prima ora). 

In Mamaia, cele mai bune oferte si preturi le gasiti pe linia Intrarea principala-Piateta Perla. Preturile cresc progresiv pe masura ce va apropiati de piata Mamaia (adica pe masura ce mergeti spre nord). Am mancat bine la Briza Marii (din Piateta Perla, dupa Cleopatra, dupa Azur). Sezlongul pe plaja era 30 de lei/zi, ceea ce mi s-a parut mult in conditiile in care in zona sezlongurilor era la fel de "curat" ca si inafara lor. In dreapta piatetei Perla (cum te uiti la mare), la vreo suta de metri, e hotelul Bavaria Blue, care avea o oferta interesanta de 30 lei/zi piscina (+bonusuri). Langa el, pe plaja, era 20 de lei sezlongul, cu acces la wireless, dusuri si toaleta. Sunt destule parcari gratuite in Mamaia, dar toate la bulevard (inclusiv una mare, in dreapta intrarii, dincolo de Circ). Daca stati la hotel, vedeti ca sunt destui care blocheaza alte masini, la randul lor blocati de alte masini; sfarsesti cautand multa lume ca sa-ti scoti autoturismul.

AquaMagic-ul e fain, desi oarecum scump la 70 ron per adult, in conditiile in care si preturile la mancarea dinauntru sunt mai mari cu 2-3 lei (si portiile parca mi s-au parut mai mici). Sunt ceva reduceri pentru familii. Daca aveti copii, recomand sa ajungeti la ora 9, cand se deschide, sa prindeti loc la sezlongurile de langa piscina. Ce nu scrie pe site este ca daca sunteti doar curiosi, dupa ora 15.30 intrarea costa doar 35 de lei per adult. E prima oara cand am fost intr-un astfel de parc, si m-am distrat teribil mai ales la dusurile si jeturile de apa din Water Playground.

Legat de cazare, consider ca a fost o idee buna sa ajungem marti, pentru ca deja patronii de pensiuni erau stresati ca vor ramane pana vineri cu camerele goale. E adevarat, "am pierdut" locurile de la parter/etaj 1, dar sa fim seriosi, stau la 4. 

Principalul punct de reper care vi se da este "langa Bulevardul Mamaia, la x minute pe plaja", ceea ce este o dubla capcana, pentru ca bulevardul Mamaia e cel mai lung din Constanta, si e paralel cu plaja oricum. Sa zicem ca Delfinarium-ul ar fi cel mai indepartat loc unde sa "tolerati" 150roni pe noapte (in idea ca e la o statie de autobuz de intrarea in statiune). Pe de alta parte, noi, care am stat de doua ori mai departe, nu am avut tantari. Deloc.

Nu recomand cazarea in camere unde sa nu aveti aerisire pe doi pereti diferiti; usa pe perete opus geamului, sau macar sa existe la baie o aerisire, ceva sa faceti curent. Indiferent ce reducere vi se ofera la cazare.

De asemenea, daca sunteti cu masina, uitati-va si in jurul cladirii. Daca sunt 10 camere dar 4 locuri de parcare, fiti siguri ca veti avea probleme in week-end.

Am facut si o iesire spre alte statiuni. La Neptun, pentru plaja Steaguri se parcheaza si pe spatiul verde si neamenajat de langa lac (desi in prima sambata din august am gasit loc in parcarile publice din partea catre Olimp). Propriu-zis, cele doua lacuri sunt unite cu un pod modern: lacul din stanga are o lebada, cel din dreapta are nuferi. Nu uitati, la Neptun de obicei apa este mai rece si valurile sunt mai mari. Se mananca mult si bine la Springtime (la bulevardul principal, un pic mai spre sud de Centru).

La Saturn nu mai este sat de vacanta la iesirea spre Venus, dar de pe plaja am vazut niste tiribombe undeva in zona Venus-Jupiter. 

Am ajuns si la Vama Veche o statiune aglomerata, cu o plaja mica, accidentat/pietroasa si cu deloc-spre-minimala mentenanta (dar cu sezlonguri). Daca nu ar fi hype-ul creat in jurul celor cateva baruri-pe-plaja cu stuf la "poarta" si muzica... non-pop, statiunea nu ar iesi cu nimic pozitiv in evidenta. Era plin de Audi-uri, Mercedes-uri, VW-uri si Nissan-uri, si refuz sa cred ca astia "au respins rigorile si conventiile societatii". Tarife la fel de mari ca in Mamaia, parcari "oficiale" (adica curti ingradite si neasfaltate) doar cu 10 lei pe zi, ceea ce inseamna ca se parcheaza pe unde se apuca (e nevoie disperata de niste sensuri unice ca sa nu se trezeasca doua masini ca n-au pe unde trece sau cum da inapoi). Am sa recunosc faptul ca exista un oarecare farmec in combinatia dintre muzica, stuf si "salbaticia subacvatica" (bolovani-scoici-valuri mari-apa rece). Personal, insa, nu e ceva ce nu pot reproduce in alta parte a litoralului.

In rest... daca veniti cu masina aduceti-va un bax de apa si unul de suc/bere. Nu o sa va scuteasca de a le cumpara in miezul zilei daca va e sete/pofta si le vreti reci, dar isi scot banii daca le beti in camera. Daca ai fost pe o plaja dinafara, nu ti se va parea curata Mamaia si ii vei intelege pe cei care spun ca prefera sa dea mai multi bani pe transport doar ca sa ajunga in alta parte; chestie de gust si asteptari. Dar mi-a placut mai mult decat ma asteptam (eu fiind acolo pentru mare, nisip si mare :)

Si nu uitati ca in Constanta aveti RockFM pe 103.9 FM

Status Report

   Iar s-a adunat o perioada fara postari. Am una in lucru despre Balti, care m-a tot asteptat sa o ilustrez cu poze.
   Intre timp, s-a terminat anul universitar. La mine asta a insemnat accelerarea testelor pentru reorganizarea retelei FEAA (a carei administrare am preluat-o inca din octombrie). Din nefericire, intervalul strans intre restanta, practica, licente/disertatii si admitere a insemnat ca nu am putut face mare lucru acum, ca a fost nevoie de servere. Voi reveni dupa jumatatea lui august.
   Am fost cu niste prieteni la salina din Targu Ocna. Recomand Casa din Livada. Cu 200 roni aveti o cabana in fundul unei gradini frumoase, cu un parter generos cu baie, bucatarie, frigider si destul loc cat sa mai intindeti niste paturi, si doua camere la mansarda cu aer conditionat. Mentionez ca si camerele de la drum sunt puse la dispozitie, dar proximitatea de calea ferata le face oarecum indezirabile.
Salina propriu-zisa este destul de bine acoperita de site. Mentionez ca acea cascada era oprita, iar la jocuri era o singura casierita care supraveghea si karturile intr-o parte, si jocurile+mesele de ping-pong in cealalta. Foarte mare coada la karturi, si ocazional cele 8+ mese de ping-pong sunt insuficiente. Nu am vizitat strandul cu apa sarata, care e foarte aproape. Poate alta data.
   Era pacat din Targu Ocna sa nu tragem o fuga in Slanic Moldova, statiune "imbunatatita" cu un iaz cu pesti in parcul central. Cred ca e singurul loc care pe mine, nascut in oras de munte, ma impresioneaza.

  Am facut impreuna cu Valy Greavu prima editie a admiterii online la Universitatea Cuza, scalare a sistemului testat anii anteriori pe FEAA. Valy s-a ocupat de IT, eu de restul. In general, ne-am atins obiectivul ca 10% din candidati sa fie inscrisi online (desi nu toate facultatile au avut "candidati electronici"). De "mai sus" ni s-a transmis ca admiterea online este considerata un success. Fiind prima data la nivelul acesta, avem o lista de "to-do"-uri pentru la anul.

Si tocmai ne-am intors de la Mamaia. Cateva observatii despre asta, maine.

Bizoni in educatie

Nu-l cunosc personal pe individ.

Il judec dupa fapte.

Vreti sa stiti ce e in neregula cu invatamantul preuniversitar si de ce produce, printre atatia copii buni, si vorba cuiva, destui tampiti (intelectual si comportamental)?

E din cauza parintilor ca ăsta. Uitati-va bine la el, aveti doua link-uri in antetul articolului cine se crede si ce a facut. Ei bine, baiatul lui de sase ani, aflat in timpul programului la scoala Titu Maiorescu din Iasi a dat cu pumnul intr-un geam termopan; si intr-o ideala aplicare a principiului "cel mai destept cedeaza", geamul s-a spart si l-a ranit pe agresor (va iesi la iveala ca in saptamana precedenta acelasi copil a taiat cu foarfeca alt copil). In fine, directoarea scolii suna mama sa-i spuna ca elevul s-a lovit, ca a fost dus la cabinet pentru investigatii, si, daca tot mama i-a fost, candva eleva, profesoara ii spune si ca baiatul este obraznicut.
Ce face tatal: vine "cu camera ascunsa" sa o filmeze pe directoare; nu "ce s-a intamplat", nu "ce faceau copii", nu orice fel de alte detalii despre subiect. Individul da buzna in cabinet si-o interpeleaza pe directoare cum de-si permite sa spuna ca baiatul lui este obraznic. In filmuletul de 4 minute jumatate asta e principala problema a tatalui: ca intr-o discutie telefonica dintre directoare si copil, respectiv in discutia din cabinetul directoarei dintre directoare si tata (nici macar in public, deci), femeia a facut afirmatia ca baiatul este obraznic.
Este incununarea (si incornorarea) politicii de a nu stresa elevul. Daca un copil este slab la invatatura, nu ai voie sa-i spui in fata clasei ca trebuie sa munceasca mai mult, ca se simte aratat cu degetul chit ca are doi de 2; daca un copil este obraznic, nu ai voie sa ridici vocea si sa-i spui sa stea cuminte, ca il agresezi; daca un copil se bate constant cu alti copii trebuie sa il iei cu frumosul, cu psihologul, si sa te rogi de parinti sa ia ei masuri. Si peste toate, orice ar fi facut copilul, de la nefacut tema la dat cu pumnul intr-un geam, e vina cadrelor didactice. 

Dar daca vi se pare ca mai rau nu se poate, tot... individul asta si filmuletul lui ne contrazic: amintind de incidentul cu foarfeca din paranteza de mai sus, parintele da vina pe invatatoare ca la inceputul acelei ore nu le-ar fi spus copiilor ca se pot rani (repet cu instrumente de genul foarfecului); singur recunoaste ca invatatoarea le-a atrasa atentia copiilor la inceputul altor ore, dar nu le-a spus si la inceputul acelei orei. Nici nu stiu de unde sa incep, sa fac misto de mentalitatea asta, sau sa ma multumesc cu englezescu WTF, că un parinte care se bazeaza pe invatatoare sa-i invete copilul sa nu se joace cu foarfecul nu mai e amuzant.
Dar (culmea!) se poate si mai rau. La minutul 4.10 directoarea se ofera sa trimita pe cineva sa-l conduca pe parinte la cabinetul medical. Din asta eu inteleg ca tatal inca nu a fost la copil, si ca i s-a parut mai important faptul ca directoarea crede ca odrasla e obraznica decat sa se duca la cabinet sa-i verifice sanatatea (si, daca tot vrei sa te certi cu cineva, sa-l intrebi si pe copil ce s-a intamplat). 

Am sa admit ca e greu sa faci scoala cand cladirea abia se tine sau are o buda in fundul gradinii, sau nu are curent sau creta; am sa admit ca lucrurile ar merge mult mai bine daca profesorii ar fi platiti mai bine (sau, vezi cazul navetei, platiti complet). Am sa mai consider (daca atatia isi dau cu parerea, pot si eu) ca valoarea unui profesor nu sta in cat de bine a tocit "pedagogia lui Cucos" si ca restrictiile de intrat /avansat in sistem care se invart in jurul notei 8 sunt o prostie, atata vreme cat o componenta principala a notei este tocirea amintitei carti.
In final, nemeritat de greu, un profesor se poate descurca si cu astea. Stau dovada nenumarati dascali despre care nu se vorbeste in ziare, insa care ies in evidenta cand e vorba de vreun proiect, de vreo conferinta sau pur si simplu de o intalnire a oamenilor "din sistem".
Dar banuiesc ca cel mai greu ii este unui profesor sa se uite la un parinte care nu intelege cum de vina pentru ca odrasla este o obraznicatura infatuata, inculta si/sau prost crescuta nu este profesorul, ci bizonul pe care il vede respectivul parintele in oglinda.

Daca tot e Targ de Carte dupa 8 Martie

Terorişti şi revoluţionari adevăraţi

In decembrie 1989 au murit oameni. 

Personal, cred mai mult in scenariul de aici  decat in povestea oficiala, 

dar de murit au murit si merita amintiti ca niste eroi.
Altii au iesit in strada, dar au fost reprimati violent. Merita respectati pentru curaj.

Dar e plina Romania de eroi ai Revolutiei in orase unde nu s-a intamplat nimic. 

Pana cand se misca Justitia, de unii merita oricand sa radem.

De faptele altora, merita sa ne amintim cu candoare.

—X se întorcea acasă în seara Revoluției, și l-au prins văjnicii apărători ai patriei din Neamț.

—Ce apărători?

—Patrulele locale. Revoluționarii. Că numai teroriștii umblă noaptea pe stradă.

—Da’ pe colegul tău de școala nu era, tot așa, să-l linșeze “patrulele”?

—Pe L.?

—Pe L.! Venea omul acasă pe bicicletă, și l-au oprit niște proști de ăștia cu concardă, “Apărătorii patriei”. Și au răscolit prin geanta și i-au găsit un spray Rexona. Vai, ce-a urmat! Că de unde are L. spray Rexona? Că e terorist, că s-a anunțat că sunt străini, și că au lucruri din străinătate. Și de tot să-l ia pe sus, că destabilizează țara cu un spray Rexona.

—Daa, vajnicii apărători ai orașului. Îmi amintesc că venise coloana de la uzine. În fruntea lor, Y, un individ din ciclul “fericiți cei săraci cu duhul”, avea un steag, cine știe de unde-l furase, și-l tot agita. În spatele lui, participanții la marș, trecuseră întâi pe la crâșmele din gară, și acum veneau pe multiple cărări către centrul orașului. Acum Y nu știa ce să facă: să meargă în continuare înaintea lor, ca măgarul înaintea turmei, sau să se ducă acasă, că se vedea că manifestanții sunt beți morți, nu trebuie teroriști să-i dea la o parte de pe stradă.

 —Noi făceam de paza la IJGCL, cum e acum Regia Apă-Canal, dar atunci îngloba mai multe. Și se spusese că s-au otravit apele, astfel încât ne cheamă șefu’ și ne spune să facem de pază la punctele termice, la centrale. Noi făceam cu schimbul: ieșeam din centrală, patrulam până la crâșma de peste drum, ne întorceam la post. Șefu’ venea și stătea pe la centrale, și numai îi vedea pe câte doi că pleacă: “Unde vă duceți?”— “În patrulare!”. Cum spuneam, patrulam până la crâșmă, după care veneam înapoi și raportam că totul este bine. 

Dar era un prost mai mare ca restul, pe post de inginer. Ăla s-a agitat tare, a făcut grafice și scheme de supraveghere. Când a vazut că ăștia îi dau cu flit, a început cu “vă dau afară”, și “uite-așa vă desfac contractul de munca”. Oamenii îl știau de prost, și l-au lăsat în pace, dar la un moment dat se umflă gluma, ăsta chiar îi alunga pe toți, nu mai avea cine întreține centralele. Era iarnă, trebuiau oameni la cazane. Și s-au plâns șefului cel mare, care numai a zis: „O fi el inginerul, dar angajarile le fac eu. Ia, toți oamenii înapoi la treabă, demitem inginerul”. Și l-a dat afara pe loc.

—Și voi v-ați întors la „patrulare”.

—Noi ne-am întors la patrulare.

—Și la mine în bloc, pe 21, aveam un moș pe scară, a venit șontic șontic la mine: “Domnu’ inginer, haideți să facem patrule să nu intre teroriști în scară.”—“Ce teroriști domle, lasă-mă în pace, eu am treabă.”. S-a dus moșu pe la toate apartamentele, s-a rugat de toata lumea, în final a mai ieșit un prost de pe la 2 și au făcut cu schimbul peste noapte, de pază la intrare în bloc. Dimineată, când să deschidem ușa, n-aveam cum ieși, că prostul adormise în ușă. Și am început să ne îmbulzim cu toții în ușă s-o deschidem, strigând: ”Teroriștii! Teroriștii”, doar s-o trezi Apărătorul. Aș! el dormea, n-avea nici o treabă. Dar ne pazea!

—Da’ pe mine nu erau să mă împuște în seara e Ajun? Că eram îmbrăcat în Moș Crăciun.

—Cum adică?

—Pai, fusesem la copii lu’ sora-mea, făcusem pe Moș Crăciunul. Și mă duceam spre frate-meu, să fiu și acolo, în costumul roș și tot tacâmul. Pun masca și dau să intru la frate-meu în bloc; se intra printr-un culoar mic, întunecat. Când colo, din dreapta de unde era intrarea către boxă, aud deodată: „Mâinile sus! Teroristule!” Era un pensionar îndesat acolo, în gaura către boxă, sub scări, dar cum nu vedea nimic, împungea așa cu un pușcoci (de unde l-o fi scos, nu știu), împungea pe unde i se părea că e fața „teroristului”. Problema e că eu aveam masca de Moș Crăciun, și când dădea cu pușca nu „se simțea. Eu pe de altă parte, nu știam ce-mi tot apasă pe mască, pentru că auzeam cuvintele, nu vedeam pe nimeni, dar totuși, simțeam că îmi împunge ceva acolo. El tot urla „teroristu’ teroristu!”, eu tot dădeam cu mâna în stânga și-n dreapta, și în final, ne-am tot pipăit și apropiat unul de altul ca ăia pe care îi vezi prin filme că se caută în ploaie să se pupe. Și la final, imaginează-ți dialogul:—„Ești terorist!—Ba nu, domle!—Dar atunci cine esti? —Mos Craciun!”

—Mie mi-a placut tata.

—Bunicul?

—Da, bunicul vostru. S-a uitat la televizor câteva minute, și au început ăia să tragă cu mitralierele.

—Cine?

—Ei cine? Teroriștii. Și bunic-tu se uită la ei și numai zice: „Ah, aștia nu-s adevărați. Uită-te la ăia din stradă: stau în picioare și se uită de unde se trage. Eu am fost în război, când trage unul cu mitraliera, nu mai rămâne nimeni în picioare. Ăștia nu-s (teroriști) adevărați.” A stins televizorul, și s-a dus să se culce.

Până la Siriu...

—Spune-mi o poveste

—Nu prea am povesti interesante in perioada asta
—Atunci mai vechi. Ai spus ca-mi vei povesti  de ce lipseste un an din povestile cu aniversarea casatoriei

—Nu lipseste, acum 3 ani am fost la Siriu.

—?

—La jumatatea distantei dintre Buzau si Brasov.

—Si de ce n-ai povestit?

—Nu m-am putut hotara de unde sa incep

—De ce? A fost asa de nasol?

—La Siriu? Nu. Până la Siriu…

—Ne-am hotarat in ultimul moment ca vom sarbatori x ani de la nunta in jurul Piatra Neamtului cand vom fi batrani si n-o sa avem chef de miscare…

—..Sau copii..

—Sau copii. Cautand alternative, Anca isi aduce aminte de Siriu. E-o cascada acolo, E-un viaduct in zona, e cazare avantajoasa… Hai! Uitandu-ne pe harta ne aducem aminte ca noi ne-am descurcat foarte bine cand am fost la mare de capul nostru luand-o pe drumuri judetene, si, ca urmare, n-are rost sa o luam pe traseul (european) Focsani-Buzau-Nehoiu-Nehoiasu-Siriu, ci putem taia pe niste DJuri marcate pe harta noastra. Mai ales ca Google Maps, intrebat, zicea si el la fel: e mult mai scurt drumul prin Focsani-Dumbraveni-Jitia-Bisoca-Marzalesti-Nehoiasu-Siriu.

Nu uita, povestea asta se intampla acum 3 ani. Dar ma indoiesc ca s-au schimbat multe, ca periodic aud pe-acolo ca s-a surpat cate un drum judetean.

In fine, am pornit: trecem de Focsani, ajungem in Dumbraveni, facem dreapta si parasim bunatate de europeana. Si mergem pe niste drumuri aproximativ plombate, facand misto de singurul vrancean de care auzisem, Mischie. N-are el bani de drumuri. Si in final, ajungem la Jitia, unde ne uitam in van dupa o semnalizare la stanga catre Bisoca-Manzalesti-Gura Teghii. Si la un moment dat se termina asfaltul.

—?

—Exact asa. Dam o curba, si se termina asfaltul, intr-un deal plin de pietris pe care ne aburcam cu Loganul, convinsi ca trebuie sa mai fie ceva dupa. Mai e doar Vintileasa dupa asta, ne spune o localnica. Si dupa aia nu mai e drum. Unde vreti sa ajungeti? Nu stia pe unde sunt Nehoiasu, Manzalesti… dar stia ca pentru Bisoca trebuie sa ne intoarcem pe la mijlocul Jitiei. Da’ de unde sunteti? -Din Piatra Neamt. -...Aha...

Si ne intoarcem, conform instructiunilor, la o exploatarea forestiera din mijlocul Jitiei, in a carei curte pustie intram, si ne oprim pe malul unui parau.

—Poftim?

—Da, era un parau acolo, si drumul nostru se opreste pe marginea lui. Incotro catre Bisoca? intrebam o fata. -Pai, prin parau. -Cu masina? -Pai, da, trece, ca are garda inalta, ne spune profesionist tipa, si se intoarce la manat capre.

—Si?

—Si am trecut. Am traversat apa, cumva incepand sa ne miroasa a ce urma. Nici un fel de stalp de directie. Localnicii, nu stiu cum ii nimeream, dar habar n-aveau ce-i dupa satul urmator. Macar harta era exacta:

—Catre Nehoiasu? Intrebam noi la iesirea din Jitia.

—Nu stiu maica.

—Dar macar Manzalesti?

—E pe undeva pe dincolo de deal.

—Bisoca?

—A, da! Urcati panta asta, si la manastire faceti la dreapta.

WTF?!? Se citea in ochii Ancai. De pe portiera ei inca picura apa

Bisoca… Daca Jitia se termina cu paraul, Bisoca a inceput cu o pata abrupta, la mijlocul careia am zis ca nu poate fi asta drumul si am oprit iar in poarta cuiva:

—Da, asta e drumul, ne spune o doamna. A fost el reparat (nu si asfaltat, marai eu) si era bun, dar apoi au inceput sa coboare astia cu lemne si au stricat drumul. Mergeti inainte, nu stiu spre Nehoiasu, dar asta e drumul care duce in Manzalesti.

Bun si asa, facem noi ambaland motorul. “4x4 Loganul asta”, chicotim, cand in sfarsit iesim la un platou, si ne oprim la o poza. Si mai mergem noi ce mergem pe drumuri neasfaltate, dar macar nu abrupte, ajungem si la Manzalesti. Pe harta figureaza un fel de intersectie, dar nu-mi aduc aminte de nimic in genul asta. Mergem in continuare catre Gura Teghii, fericiti de o mica bucata de asfalt si cele 2-3 masini care mai circula pe acolo. Civilizatie, ne spunem. Cred ca mai avem vreo 20 de km pana in Nehoiasu.

Intre timp se face seara. Mobilele se descarca de atata lipsa de semnal, iar incarcatorul de masina si-a gasit momentul sa nu functioneze. Ajungem la o intersectie si pentru ca habar nu aveam pe care drum de tara sa o luam, intrebam un bade cu caruta.

—Nehoiasu… Da. O luati pe drumul asta tot in inainte. O sa vedeti ca ajungeti la o cruce, si o sa se desparta spre dreapta, dar voi tineti drumul principal. Apoi mai mergeti si ajungeti la o casa alba; si acolo tineti stanga, nu va departati de drumul principal. Si o sa ajungeti la Nehoiasu, si de acolo dati de asfalt. Si vedeti semn catre Nehoiasu.

—Da’ cum e drumul?

—Dureros, mai zice badele, clatinand din cap.

            Noroc ca l-am intrebat pe omul ala, si mai important, noroc ca a stiut el drumul. Caci la un moment dat drumul judetean 203k ajunge intr-o exploatare forestiera. Iar cand zic padurari, vorbesc de aia cum erau o data: vagon de dormit in padure, TAFuri, tractoare, camioane de lemne, totul de o parte si de alta a unui drum forestier in toata regula.

—Mai aveti vreo 10 kilometri, ne spune un padurar din varful unui IFRON. Dar… e drum forestier asta. Nu stiu ce drum va arata pe harta, dar asta e impracticabil. Si-au mai rupt si altii masinile pe-aici, dar… cum credeti.

—Credem ca nu mai avem benzina sa o luam inapoi, marai eu catre Anca. Hai, mai sunt 10 kilometri. Drumuri forestiere am si la bunica. Cat de rau poate sa fie

            Măi şi când au început o data craterele, drum de ăla de şenile, cu bălţi noroioase! Mergem incet, imi zic eu cu incredere, si chiar atunci rotile se afunda in noroi si scutul masinii se înfinge vitejeste in niste pietre. Anca, da-te jos! Hai, Lori! Inainte, inapoi, inainte, inapoi. Loganul se opinteste si ne scoate din balta. Anca! Urca repede, ca cine stie ce creaturi mai sunt pe-aici!

—Si cum ati scapat?

—Mergand foarte incet! Am suit usor pe fiecare creasta, am mers cum ii vezi pe aia la televizor ca se catara pe dealuri cu 4x4-le. Era o bezna s-o tai cu cutitul. Din cand in cand ajungeam langa cate un camionagiu de lemne, care privea somnoros si incredul cum in spatele farurilor nebunilor care vin pe drumul ala este sigla Dacia. Incolo catre Nehoiasu?-Da, tot inainte.-Tot asa e drumul?-Mai rau.-Multumim! Demaram noi, simtind privirile incredule fixate pe spatele masinii. “Usor pe creasta asta, usor la vale pe aia, ai grija uite poti merge pe piatra aia, nu accelera ca drumul vireaza — Tu taci si roaga-te!”. Iar cand in sfarsit incepem sa speram ca totusi-totusi o putem scoate la capat mergand incet, in lumina farurilor apare un mistret, si noi ne amintim de toate povestile cu ursii din padurile patriei pe care, sa vezi masochism ironic, le spusesem noi parintilor cu o seara inainte.

Cand am ajuns la asfalt, apoi la Nehoiasu, apoi la benzinarie catre Nehoiu şi înapoi către Siriu, nu puteam crede. Plecasem dimineata din Piatra Neamt si la 10 seara noi intram pe poarta pensiunii. Tipa de acolo nu auzise de Bisoca, Manzalesti, Gura Teghii. Din punctul ei de vedere, era un singur drum, Buzau-Brasov.

—Si, in final, cum e Siriul?

—Siriu e o comuna in care te duci sa te relaxezi, si pe care o recomand mai ales bucurestenilor sătui de valea Prahovei. Ai un viaduct, si o cascaduta prost marcata si insuficient de inalta pentru a se justifica ajungerea acolo altfel decat prin scurta plimbare de unde lasati masina pana acolo (sa tot fie cativa kilometri de drum forestier drept pana la locul in care o tablie de lemn arata timid “catre cascada”). La intoarcerea pe europeana,  langa orasul Buzau, pe un drum judetean care atunci era impecabil, se ajunge la vulcanii noroiosi. Peisajul este impresionant prin aspectul selenar al locatiei, cladita incet incet in mii de ani. Vulcanii “per se” au maxim jumate de metru inaltime, dar cand la un moment dat un copil neatent a calcat intr-unul dintre ei, s-a scufundat foarte repede in fractiunea de secunda pana au sarit al lui sa-l scoata. Ceva mai incolo de locul unde bulbuceste se gaseste peisajul selenar realizat de-a lungul timpului de vulcani care, intre timp, s-au stins. Intr-adevar un obiectiv de vazut, macar o data.